Judecătorii sătmăreni l-au condamnat la închisoare. Bărbatul a crezut că poate scăpa fugind în Italia
Magistrații sătmăreni au condamnat un bărbat în vârstă de 48 de ani la închisoare doar că bărbatul a reușit să plece din țară înainte ca polițiștii să-l ducă în arest. Oamenii legii au reușit săptămâna trecută să-l găsească în Italia și să-l aducă acasă unde își va ispăși pedeapsa pentru furt calificat.
La data de 20 septembrie 2024, Poliția Română a adus în țară 5 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Printre ele și un bărbat în vârstă de 48 de ani, originar din Bihor, dar pe care magistrații din Satu Mare l-au condamnat la un an de închisoare pentru furt calificat. Oamenii legii l-au găsit în Italia, iar acum, bihoreanul își va ispăși pedeapsa în țară.
„A fost adus în țară un bărbat, de 48 de ani, din Bihor, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost escortat din Italia, având emis de către Judecătoria Satu Mare, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei de un an”, precizează polițiștii.
Alți patru condamnați au fost și ei aduși acasă din Belgia, Olanda și Germania, au mai precizat cei de la Poliția Română.
foto: arhivă