Judecătorii au respins revizuirea sentinței dată în procesul de corupție al fostului șef al Finanțelor Satu Mare
Curtea de Apel Oradea a respins, definitiv, cererea de revizuire a sentinței pronunțate în procesul de corupție al fostului șef interimar al Finanțelor Județene Satu Mare, Ioan Mircea Ardelean. Solicitarea a fost făcută de un om de afaceri, Gheorghe Moiș, condamnat în același dosar pentru dare de mită. Hotărârea atacată acum a fost dată în 2017, când Ardelean a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită, iar cel care i-ar fi dat mită sub forma unor lucrări de renovare a unui apartament a fost pedepsit cu suspendare, informează bihorjust.ro
Dosarul fostului șef interimar al Finanțelor Satu Mare cuprindea, de fapt, două cazuri, ambele instrumentate de DNA Oradea.
În primul dintre ele, alături de Ioan Mircea Ardelean – acuzat de luare de mită și abuz în serviciu – au fost implicați omul de afaceri Gheorghe Moiș (dare de mită) și Istvan Soos, șef de birou în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (complicitate la luare de mită și spălare de bani).
Potrivit rechizitoriului, în noiembrie 2013, Ioan Mircea Ardelean i-a pretins lui Gheorghe Moiș ca firma acestuia din urmă, pe propria cheltuială, să renoveze apartamentul din București al fiicei lui Ardelean. În schimb, finanțistul l-a asigurat pe afacerist că va face demersuri să îi fie aprobată, în regim de urgență, cererea de rambursare TVA, pentru suma de 771.275 lei, aferentă lunii octombrie 2013, și banii să îi fie dați cât mai repede.
Conform înțelegerii, pe 22 decembrie 2013 cererea de rambursare a TVA era aprobată, iar banii ajungeau la firma lui Moiș fără ca aceasta să fie controlată de inspectorii fiscali – ” în ciuda faptului că societatea respectivă figura în evidențele instituției cu risc fiscal ridicat”.
Subordonatul model, acuzat de spălare de bani
La rândul său, la sfârșitul lui 2013 și în martie 2014, Istvan Soos, șeful Biroului Colectare și Executare Silită Persoane Juridice în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu-Mare, a pretins de la un agent economic, în baza unei înțelegeri cu șeful său de atunci, mai multe obiecte de mobilier pentru dotarea a patru locuințe ce îi aparțineau atât lui, cât și lui Ardelean și unor rude de-ale lor.
În cadrul aceleiași anchete DNA, Ioan Mircea Ardelean a mai fost acuzat de abuz în serviciu, pentru că ar fi determinat un funcționar din cadrul instituției să renunțe la funcția deținută, pentru ca aceasta să fie ocupată de Istvan Soos.
Control de formă în schimbul consumației de ziua de naștere
Potrivit bihorjust.ro, în al doilea caz, Ioan Mircea Ardelean a fost cercetat pentru luare de mită alături de un alt subordonat al său, Becski Daniel Gheorghe (tot luare de mită), și un om de afaceri din Satu Mare, Mihai Crișan (dare de mită). De această dată, fostul director al Finanțelor Județene Satu Mare era acuzat că, la începutul lui 2013, a primit de la omul de afaceri bani și produse pentru ca să dispună echipei de control care verifica firma lui Mihai Crișan să nu descopere nereguli.
La rândul său, inspectorul fiscal Becski Daniel, cel desemnat să facă acest control, ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase. Printre acestea, plata consumației pentru 20 de persoane care au participat la ziua de naștere a funcționarului, platouri cu mâncare ori bani împrumut. ”La data de 01.03.2013, (Mihai Crișan – n.n.) a acceptat solicitarea inculpatului Becski Daniel Gheorghe de a accepta încheierea și semnarea unui contract fictiv, între o societate controlată de inculpat Crișan Mihai și o firmă deținută de un prieten al inspectorului fiscal, act menit să ajute această societate din urmă să poată accesa un credit bancar”, au mai arătat procurorii DNA.
În schimb, Becski ar fi efectuat controlul la firma lui Mihai Crișan fără să descopere nereguli majore.
Condamnările din prima instanță, micșorate în apel
În 2016, primă instanță, la Tribunalul Bihor, toți cei implicați în dosar au primit pedepse cu executare. Ioan Ardelean – 8 ani de închisoare, Gheorghe Moiș – 2 ani și 10 luni de detenție, Soos Istvan – 2 ani și 8 luni de închisoare, Mihai Crișan – 2 ani și 10 luni după gratii, iar Daniel Gheorghe Becski – 5 ani și 8 luni de închisoare.
La Curtea de Apel Oradea, în 2017, situația a luat o altă întorsătură. Magistrații l-au achitat pe Ioan Mircea Ardelean pentru abuz în serviciu și au ținut cont doar de două fapte de luare de mită, cele din cazul cu Moiș și Soos, pentru care i-au aplicat o pedeapsă de 4 ani de închisoare – jumătate din cea dictată de Tribunal.
Aceeași pedeapsă, de 4 ani de detenție, i-a fost aplicată lui Istvan Soos. La rândul său, Gheorghe Moiș a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare cu suspendare.
Pedepse reduse au primit și Mihai Crișan (un an de închisoare cu suspendare) și Becski Daniel Gheorghe (3 ani de închisoare cu suspendare). În cazul celui din urmă, instanța a reținut două acte de luare de mită – plata consumației de la ziua sa de naștere și primirea unui împrumut de 1.000 de lei de la omul de afaceri pe care îl controlase.
SURSA: bihorjust.ro
Nu medicii si nici chiar politistii nu sunt atat de corupti precum sunt cei din finantele publice-ANAF,plus ca au cele mai mari salarii din sistemul bugetar !!Chiar nu vrea sa vada nimeni acest aspect????
View CommentÎnchisoare cu suspendare, Ce absurditate mai e și asta. Noaptea minții!
View Comment