Judecătorii au dat de pământ cu unii polițiști din Satu Mare. Ce riscă oamenii legii
Judecătorii Tribunalului Satu Mare au dat de pământ cu unii angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, au aflat reporterii PresaSM. Mai exact, în termenul de astăzi al procesului în care Ioan Crișan Petre este judecat pentru uciderea lui Cristian Surd, judecătorul cauzei a dispus reefectuarea procedurilor de identificare și aducere cu mandat de către polițiști a doi martori care nu s-au prezentat în instanță.
Dacă unul dintre martori este plecat în Franța, celălat ar fi în municipiul Cluj-Napoca, potrivit informațiilor redate de polițiști în procesul verbal înaintat Tribunalului Satu Mare. Judecătorul cauzei s-a declarat nemulțumit de faptul că mandatul nu s-a executat corespunzător de către polițiștii de la Postul din Vama, în sensul că: ”polițiștii nu trebuiau să strângă doar o simplă informație, ci să facă cercetări”.
Mai exact, instanța s-a declarat nemulțumită de faptul că polițiștii s-ar fi rezumat doar la simpla interogare a aparținătorilor acestor martori, fără să facă cercetări amănunțite în vederea identificării locației în care se află martorii, respectiv la aducerea lor în fața instanței.
Polițiștii vor fi nevoiți să refacă întreaga procedură, în caz contrar judecătorul a precizat că îi va sancționa pe polițiști cu o amendă cuprinsă între 100 și 1000 de lei.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare le-a luat apărarea polițiștilor, precizând că timpul pentru efectuarea cercetărilor ar fi fost prea scurt, polițiștii intrând în posesia mandatului doar în urmă cu câteva zile.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul Crişan Ioan Petre în noaptea de 20.08.2017, în urma unui conflict spontan în parcul central din oraşul Negreşti Oaş, i-a aplicat numitului S.C.A.D. în zona toracelui, o lovitură cu un obiect ascuţit înţepător, care a cauzat leziuni ce au dus la decesul acestuia, în scurt timp.
Inculpatul Crişan Ioan Petre , în aceeaşi împrejurare şi în acelaşi loc, i-a aplicat numitului C.V.D. tot în zona toracelui, o lovitură similară, care a cauzat leziuni traumatice ce au necesitat 18 – 19 zile de îngrijiri medicale, dar care leziuni i-au pus în pericol viaţa persoanei vătămate C.V.D..
Pana la urma cineva trb sa faca dreptate nu poate scapa chair asa usor un criminal
View CommentIarasi „diaspora” ???
View CommentProcuratura… Niște fricoși care nu își asumă nimic, să nu cumva să rămână fără pensie.
View CommentPana la urma urmei cu ce sunt de vina acești polițiști sau polițistul care nu a putut efectua mandatul de aducere dacă cei mai sus menționați nu se află in raza de competentă unde își desfășoară el activitatea ? In 2-3 zile face un drum de Franța și Cluj și se deplasa cu ei pe spate legați cu cătușe ?
View Comment