Jandarmeria avertizează: În ce condiții pot fi folosite dronele
Jandarmeria Satu Mare avertizează că utilizarea dronelor trebuie făcută în conformitate cu legislația în vigoare. Oamenii legii atrag atenția și că survolarea zonelor intens populate este considerată o contravenție.
Jandarmeria reamintește condițiile în care pot fi utilizate drone. Este vorba de aeronavele fără pilot care au masa mai mare de 500 de grame și se supun rigorilor legii. Pentru operarea acestora, utilizatorii au nevoie de certificate din partea Autorității Aeronautice Civile, reamintește Jandarmeria.
Planificarea zborurilor
Planificarea şi desfăşurarea în condiţii de legalitate a zborurilor în caresunt utilizate aeronave fără pilot la bord, este condiţionată de existenţa întermen de valabilitate a următoarelor documente/autorizări/aprobări:
a. certificat de identificare pentru fiecare dintre aeronave fără pilotimplicate în activităţi de zbor în condiţiile în care masa maximă de decolare aacestora este mai mare sau egală cu 500 grame, document emis de AACR;
b. permis de zbor naţional pentru fiecare dintre aeronavele fără pilotimplicate în activităţi de zbor în condiţiile în care masa maximă la decolare aacestora este mai mare sau egală cu 15 kg, document emis de AACR;
c. informarea Centrului de Operaţiuni Aeriene/Ministerul ApărăriiNaţionale cu privire la zona şi intervalul orar în care sunt desfăşurate activităţide zbor, marca de identificare alocată de AACR, precum şi identificareaoperatorului aeronavei;
d. aprobarea MapN pentru efectuarea activităţilor de filmare şi fotografiereaeriană şi desfăşurarea de activităţi de zbor sub înălţimea minimă de 3000 demetri în cazul municipiului Bucureşti;
e. autorizaţie emisă de AACR pentru desfăşurarea activităţii de zbor subînălţimea minimă de siguranţă (300 m cea mai înaltă cotă a zonei respective);
Contravenții
2. Pentru o completă informare aducem la cunoştinţă următoarele:
a. decolarea/aterizarea aeronavelor fără pilot în intravilanul localităţilor constituie contravenţie, conform prevederilor art. 8, alin (3) şi alin. (9) şi art. 11al HG. nr. 912/2010;
b. survolarea zonelor dens populate (mulţimi de oameni sau zonerezidenţiale) constituie contravenţie conform prevederilor art. 11 şi art. 12 alin.(1) şi (2) al H.G. nr. 912/2010;