SĂRĂCIE. Cum își VÂND unii sătmăreni ORGANELE pe internet. Un rinichi: 58.000 euro
”Vând rinichi” sau ”Cumpăr rinichi”, atât de simplu sună un anunț postat pe internet care ascunde disperarea celor care au nevoie de un organ pentru a supraviețui sau al celor care au nevoie de bani pentru a scăpa de sărăcie. Pe siturile cu anunțuri, persoanele cu probleme caută pe cineva compatibil. Iar ofertele nu întârzie să apară.
Se oferă bani grei pentru un rinichi sănătos. Editorii PresaSM.ro au căutat pe internet vânzătorii de organe și au găsit mai multe anunțuri online. Persoane din județul Satu Mare, cu vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani, își scot organele la vânzare.
Totuși, pentru a fenta legea – căci vânzarea de organe este interzisă de lege, anunţurile privind vânzarea rinichilor se fac sub masca donaţiilor. Un astfel de ”binevoitor” a postat anul trecut un anunţ simplu: “donez rinichi contra cost”. Prețul: circa 58.000 de euro.
Tot în mediul virtual mai apare următorul anunț: “Vând rinichi grupa sanguina b3 Rh negativ vârsta 26 ani perfect sănătos”. Preț: 20.000 de euro.
Nu doar rinichii se vând pe Internet. Se găsesc anunțuri unde se vinde o bucată din ficat sau un plămân. Prețurile variază, dar toate sar de 15.000 de euro. Pare a fi o sumă enormă, dar pentru mulți dintre oameni această sumă reprezintă viața. Toate aceste practici sunt însă interzise de lege.
Legislaţia în vigoare pedepseşte vânzarea de organe cu închisoare de la trei la cinci ani. Depistarea cazurilor de acest gen intră în atribuţiile structurilor de combatere a crimei organizate. Motiv și pentru care rețelele de trafic de organe sunt extrem de bine structurate și închise aproape ermetic.
În unele cazuri, în spatele acestor anunțuri online se ascund și glume de prost gust. Unele persoane care vor să facă o farsă unei cunoștințe, postează un astfel de anunț.
Citește și După ce a murit, un sătmărean a salvat mai multe vieți