Ironie pură! Marcela Papici, nominalizată printre cei mai buni manageri de spitale
Ca și o ironie în stare aproape pură, managerul demis al Spitalului Județean Satu Mare, Marcela Papici, susține, pe pagina sa de Facebook, că ar fi fost nominalizată la un premiu de ”Managerul anului în medicină”, oferit de către Europe Business Assembly’s Prestigious International.
Redăm mai jos conținutul scrisorii transmise către Marcela Papici. Menționăm că textul a fost scris în engleză, traducerea aproximativă aparține redacției PresaSM.ro.
”Este plăcerea noastră să vă invităm la forumul anual al managerilor de succes regionali și al furnizorilor de servicii medicale în 2017, care urmează să se organizeze în data de 28 martie, la Institute of Directors, London. Vă scriem pentru a vă anunța că ați fost nominalizată pentru premiul oferit de către Europe Business Assembly’s Prestigious International în domeniul managementului serviciilor medicale: managerul anului în medicină”, se arată într-o scrisoare pusă la dispoziție de către Marcela Papici.
The Europe Business Assembly (EBA) este o fundație independentă, înființată în anul 2000, în Oxford, Marea Britanie. EBA urmărește, se arată pe situl fundației, directivele Uniunii Europene de ”Bună vecinătate” și ”Parteneriat estic”.
Este, totuși, important de precizat că potrivit unor jurnaliști de investigații, European Business Assembly (EBA) ar fi o fundație destul de … interesantă. Jurnaliștii Centrului pentru investigații din Sarajevo și Belgrad (CIN/CINS) au găsit în spatele fundației un scop lucrativ. Conform acelorași surse, câștigătorii și participanții la ceremonii ar plăti câteva mii de euro. De asemenea, criteriile de selecție nu sunt transparente, conform aceleiași surse.