Primăria municipiului Satu Mare a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că de luni, 29.08.2016, se va închide celălalt sens al Podului Decebal și că se va deschide sensul REABILITAT. Singura problemă a Primăriei Satu Mare este că trotuarul NU este finalizat, iar în anumite locuri este IMPRACTICABIL!
Un reprezentant al firmei Drum Invest a spus că a făcut tot posibilul pentru ca circulația să se redeschidă, dar trotuarele nu vor fi finalizate în niciun caz până luni!
Dar, în acest stil heirupist există toate șansele să avem parte de accidentări. Adică, pietonii au toate șansele să se aleagă cu ceva membre luxate sau fracturate!
Potrivit șefului Serviciului Investiții din cadrul Primăriei Satu Mare, Szucs Zsigmond, lucrările sunt întârziate cu cel puțin o săptămână, iar ele vor fi finalizate maxim în data de 26 septembrie.
”Avem mici întârzieri cu refacerea rosturilor, care împinge termenul cu o săptămână. Trebuia să începem cu cealaltă parte a podului marți, dar se pare că vom începe doar vineri sau sâmbătă. Lucrarea nu va fi terminată până la începerea școlii, cum era preconizat. Eu spun că termenul va fi de 23-26 septembrie. În cel mai fericit caz am putea vorbi de 19 septembrie”, a spus Szucs Zsigmond.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a spus că va trecere la penalități dacă firma nu se va încadra în graficul de lucrări. Până acum nu a sancționat pe nimeni.
”Această investiție ar fi trebuit începută în luna mai, care nu a început în luna mai. (…) Din păcate, există inadvertențe între proiectul tehnic și realitățile ieșite la iveală după decopertare la Podul Decebal. Noi, beneficiarii, vom face tot posibilul ca să putem crea o situație cât bună în trafic când începe anul școlar. Vreau să vă spun că dacă firma nu își respectă graficul de execuție vom aplica penalități”, a spus Kereskenyi Gabor.