Cei de la Immochan au cumpărat în municipiul Satu Mare nu mai puțin de șapte hectare și au demarat deja procedurile în vederea obținerii autorizației de construire pentru un cartier cu 200 de apartamente, cinematograf, spații verzi și amfiteatru. Toate acestea se vor deschide până în primăvara anului 2019.
Proiectul este deja destul de avansat, o recunoaște chiar primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.
”Este un investitor foarte serios și au luat foarte în serios proiectul de investiție din Satu Mare. Care pe lângă locuințe, mai are în vedere și crearea unor modalități de petrecere a timpului liber. Se pune accent pe sănătate, pe mișcare. Investiția celor de la Immochan nu e doar ceva foarte nou, foarte serios pentru Satu Mare. Ei vor un spațiu comercial, de recreere, ceva foarte aerisit, spațios, cu piațete cu multă verdeață. (…) Ca să ne dăm seama cât de serios este acest investitor, ajunge să spunem că deja au cumpărat cele șapte hectare, dar au pornit deja și procedurile pentru obținerea autorizațiilor. În curând le vom elibera și autorizația de construire”, a declarat Kereskenyi Gabor.
Cartierul se va construi în zona supermarketului Auchan
Este o investiție care se va desfășura pe o suprafață de șapte hectare. Lângă supermarketul actual se va construi un cinematograf, respectiv un parc, un amfiteatru, locuri de joacă, piste pentru bicicliști, dar și 200 de apartamente.
Așa ar putea arăta și proiectul de la Satu Mare
Cei de la Immochan au cumpărat șapte hectare de teren în zona actualului hypermarket Auchan, investind 1,5 milioane euro.
“Am cumpărat (nr. – 2 noiembrie 2017) un teren de şapte hectare la Satu Mare cu 1,5 milioane de euro, lipite de centrul comercial, unde vom face două lucruri: vom face o extensie a centrului comercial, de 10.000 mp, şi asta ne ocupă cam 2 ha, iar pe restul de cinci hectare vom face un cartier rezidenţial. Ne propunem să depunem şi să obţinem autorizaţia de construcţie până prin luna martie”, a declarat Tatian Diaconu, directorul general al Immochan Romania.
Pe terenul in spatele incintei Auchan nu se poate construi locuinte-locuinte colective. Este reglementat pentru Institutii si Servicii,adica numai spatii comerciale,birouri,etc. Are PUZ aprobat! Despre asta a fost informat investitorul?
@Tunde, păi face investitorul un PUZ pentru modificare, de când a fost șefă la urbanism știi tu cine e full orașul de astfel de exemple! Inclusiv în cartierul funcționarilor.
Pe terenul in spatele incintei Auchan nu se poate construi locuinte-locuinte colective. Este reglementat pentru Institutii si Servicii,adica numai spatii comerciale,birouri,etc. Are PUZ aprobat! Despre asta a fost informat investitorul?
View CommentCine vor fi viitorii beneficiari ? Migran(cz)ii ?
View Comment@Tunde, păi face investitorul un PUZ pentru modificare, de când a fost șefă la urbanism știi tu cine e full orașul de astfel de exemple! Inclusiv în cartierul funcționarilor.
View Comment@Tunde acolo o sa fie extinderea Auchan cu vreo 10.000 de mp2, Cartierul inca nu se stie unde o sa fie amplasat asteptam informatii publice
View Comment