Întreaga țară, sub informare de vreme rea. Ce spun meteorologii
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea valabilă pentru întreaga țară. Până mâine seara, majoritatea județelor din țară se vor confrunta cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.
Întreaga țară se află sub informare de vreme rea. Administrația Națională de Meteorologie spune că în următoarea perioadă sunt așteptate cantități de apă însemnate și manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Informarea intră în vigoare la ora 12 și va expira joi seară, la ora 22.
„În intervalul menționat în vestul, nord-vestul și centrul țării precum și la munte, cu precădere în zona Carpaților Occidentali și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și izolat căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și pe arii restrânse 35…40 l/mp,” spun meteorologii.
ANM menționează că avertizările vor fi actualizate în funcție de evoluția vremii.
Și Institutul Național de Hidrologie a emis avertizări pe mai multe cursuri de apă. Un cod portocaliu este încă în vigoare pe râurile Tur și Crasna, iar după-masă vor intra sub avertizare de Cod galben. Hidrologii au atenționat că avertizările vor fi actualizate în funcție de evoluția fenomenelor meteo.
Au fost înregistrate primele incidente
Primele incidente s-au înregistrat ieri, în Cămârzana, unde mai multe gospodării au fost indundate. În această dimineață, primarul din Călinești-Oaș a anunțat și el că s-a confruntat cu inundații, amonte de baraj.
Pârâul Turț s-a aflat sub Cod roșu pe parcursul zilei de ieri, iar autoritățile au transmis că sunt pregătite să intervină în caz de necesitate.
Ieri seară, cea mai mare parte a zonei Oașului s-a aflat sub avertizare Cod galben de furtuni și vijelii.
Nebulozitatea crescută i-a făcut pe unii sătmăreni să pună mâna pe aparatele de fotografiat pentru a surprinde formațiunile noroase spectaculoase.