INTERVIU. Denisa Balog, eleva de zece a Sătmarului. Secretul succesului la Bacalaureat
Ce înseamnă o notă de zece la Bacalaureat, în vreme de pandemie? Multă muncă, rigoare, sacrificiu și ambiție, spune Denisa Balog, singura sătmăreancă care a reușit performanța de a obține nota maximă la un examen de maturitate desfășurat în condiții cel puțin neobișnuite.
Denisa nu a luat ore în particular, dar a avut un program la care chiar și adulții cu greu ar putea face față. Rigoarea, efortul depus și sacrificiul de care a dat dovadă au fost răsplătite. Tânăra este singura din Satu Mare care a reușit să ia, din prima, nota maximă la Bacalaureat. Întrebată despre secretul succesului, Denisa a recunoscut că a învățat în toți cei patru ani de liceu, dar cu toate astea, și-a făcut un program strict de recapitulare, unul care i-a permis reluarea întregii materii. Este sfatul pe care l-a primit și ea de la dirigintă și este recomandarea pe care o face tuturor celor care acum își petrec ultima vacanță de vară înainte de examenul de maturitate.
„Le recomand să își facă un program, așa mi-a recomandat și diriginta noastră, Florica Suciu. […] Mi-am programat toată materia, cu pauză de masă și pauze de odihnă. Cu mult efort, sacrificiu, cu ambiție, am reușit să am un echilibru”, ne-a spus Denisa.
Fiecare comentariu, fiecare lecție la geografie și istorie, toate au fost programate, iar din aprilie, Denisa s-a ținut de orarul strict pe care și l-a impus, care începea de dimineață de la șase și se termina târziu în noapte.
Și cu toate că vremurile s-au schimbat, iar sălile de clasă au devenit virtuale, Denisa spune că timpul liber câștigat l-a folosit tocmai pentru a se pregăti și mai temeinic pentru examen. „Era altfel”, spune Denisa, față de perioada în care stăteau față în față cu profesorii, dar „am ținut zilnic ore, mai ales la materiile pentru Bac și nu s-a simțit chiar așa de tare” absența profesorilor.
Pregătirea intensă și sacrificiile făcute nu au ferit-o pe Denisa de emoții. Cele mai mari au fost la Limba și Literatura Română, acolo unde sătmăreanca a vrut neapărat să ia nota maximă, mai ales că a participat la foarte multe olimpiade și concursuri de profil.
„Am avut puțin emoții la Română. Am terminat lucrarea chiar în ultimul moment și nu am mai reușit să o recitesc pentru eventuale greșeli […] Este materia pe care am și pus accentul cel mai mult”, a spus Denisa.
Este proba care dă și cele mai multe bătăi de cap candidaților, pentru că, în ciuda baremelor, comentariile sunt interpretabile. La Istorie și la Geografie lucrurile au fost mai clare, după consultarea baremelor.
Atipică nu doar prin rigurozitate și perseverență, Denisa nu va lua, cel puțin încă, drumul străinătății, așa cum își propun mulți dintre elevii care obțin note maxime la Bacalaureat. Sătmăreanca va rămâne să studieze în țară împlinindu-și un vis pe care l-a avut încă de când era copil, acela de a urma cursurile unei facultăți de Drept. Din toamnă, la fel ca ale sute de sătmăreni, va lua drumul Clujului. Însă până atunci va avea parte de o binemeritată vacanță alături de cei dragi.
„Voi petrece cu familia și cu prietenii această ultimă vară”, a spus Denisa.
Seriozitatea și determinarea de care a dat dovadă o vor ghida și prin facultate, iar înainte de a decide ce profesie va îmbrățișa, Denisa vrea să exploreze noile perspective ce i se vor deschide în față odată cu anii studenției.