Intervenție tragi-comică a pompierilor. Blocat de ”Bachus” în apartament
Intervenție de urgență a echipajelor Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, un sătmărean, în vârstă de circa 80 de ani, a rămas blocat într-un apartament, la etajul trei al unui bloc, situat de pe strada Ambudului din municipiul Satu Mare.
Imobilizat în scaunul cu rotile, bărbatul ar fi consumat băuturi alcoolice, profitând de lipsa soției, plecată câteva zile de acasă. Bărbatul a căzut din scaunul cu rotile în bucătărie și nu a mai putut ajunge la telefon.
Așa că soția a sunat la 112, solicitând sprijinul pompierilor. Forțele de intervenție au intrat în apartamentul, situat la etajul al treilea, prin vecini, găsindu-l pe bărbat căzut pe podea, în bucătărie.
Pompierii au deschis ușa balconului, intrând prin balconul vecin, iar situația a revenit la normal. ”Victima” este în afara oricărui pericol.