Intervenție de urgență în centrul Sătmarului. Pompierii au intrat în forță pentru salvarea unei femei
Alertă în municipiul Satu Mare. Pompierii specializați în descarcerare au fost solicitați astăzi pentru deblocare ușii unui apartament dintr-un bloc situat în zona centrală, pe strada Petofi Sandor.
Pompierii au pătruns în imobil pe geamul din bucătărie, cu ajutorul scării de intervenție din dotarea autospecialei.
În interior au găsit o persoană de sex feminin, în vârstă de 84 de ani, căzută în baie.
Victima a fost preluată de echipajul EPA și transportată cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru efectuarea de investigații medicale suplimentare.
FOTO: Arhivă