INTERCEPTĂRI. Preotul Silaghi ar fi recunoscut că a atins doi minori. ”Le-am dat bani și gata”
Unele educatoare din centrele din Satu Mare au TĂCUT SUSPECT vizavi de cazul celor doi copii instituționalizați, despre care procurorii spun că ar fi fost abuzați de către preotul sătmărean Dorel Silaghi. Motiv pentru care unul dintre minori (16 ani) a amenințat că se duce chiar el la poliție. Procurorul a obținut mandat ca să fie interceptat telefonul preotului Silaghi. Acesta a fost înregistrat când a spus la telefon că i-a mângâiat în zonele intime pe „Doi prunci de la Casa de Copii”.
Preotul Augustin Dorel Silaghi (60 ani), paroh al Bisericii Sfinții Petru și Pavel din municipiul Satu Mare era un obișnuit al centrelor aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Din aceste centre i-a luat și pe cei doi minori. Situația este cu atât mai gravă cu cât cel puțin unul dintre minori are și un grad de handicap mediu.
”Preotul l-a adus la centru cu mașina, iar după ce acesta a plecat, minorul a mers în camera de joacă unde erau ceilalți copii și le-a spus că preotul l-a pipăit pe penis, însă doar un singur copil l-a crezut. Nu a fost crezut nici de educatoare. Minorul a mai precizat că a fost afectat emoțional după acest eveniment, mai ales că nu l-a crezut nimeni. A plâns la el în cameră, în plus preotul a mai fost la centru și l-a mai cerut să meargă cu el, dar minorul a refuzat”, se arată în rechizitoriul procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Cea de-a două presupusă victimă a preotului Silaghi a fugit doi kilometri – spun anchetatorii – de la Biserica de pe strada Botizului din Satu Mare până la centrul de unde a plecat. Când a ajuns la centru era foarte agitat, speriat și obosit. Roșu la față de la efort și abia respirând, băiatul le-a spus celor două educatoare ce i s-a întâmplat la biserică. Cele două educatoare nu l-au crezut pe minor, deși acesta era într-o stare vizibil foarte afectată.
DGASPC Satu Mare a anunțat poliția despre acest caz pe 29 ianuarie, la șase zile de la ce i se întâmplase celui de-al doilea minor în biserică. Procurorii au decis pe 6 februarie supravegherea convorbirilor purtate de preot la telefon.
Din interceptările de la dosar reiese că preotul Silaghi și-ar recunoaște faptele. În prima interceptare vorbește cu un individ care i-ar presta anumite servicii la imobilul pe care îl deține:
Preotul „S-ar putea să pic testu’ poligraf”
Domn: Și îi adevărat că ați pus mâna pe băiatu’ ăla?
Preotul Silaghi: Da!
Domn: Serios?!
Preot Silaghi: Da’ m… atâta doar că l-am atins, nimic altceva.
Domn: Pe la prostie, sau?
Preot Silaghi: Îhî!
Domn: Când ați fost la centru, acolo?
Preot Silaghi: Nu.
Domn: Atunci?
Preot Silaghi: Aicia la bise…
Domn: ’Ai de capu’ meu…
Preot Silaghi: Foarte adevărat…
Preot: Îți jur și jur că n-am făcut nimic. Dar… e adevărat că le-am propus. Și o zis ,,Nu” și gata! Le-am dat bani și gata! Fiecare cătă casă!
Domn: Îhî… Da’ bine, da’ amu dumneavoastră ce ați declarat la Poliție?
Preot: Că nu-i adevărat.
Domn: Foarte bine!
Preot Silaghi: M…da. Acuma mâine… s-ar putea să pic testu’ poligraf. Acuma văd că m-o sunat din nou soția. Nu știu ce să-i spun…unde am dispărut, unde am plecat, unde am stat atâta…
Domn: Nu putem fugi împreună undeva? Să scăpați de toate!
Preot Silaghi: Nu!
Domn: Di ce? Că nu vreți!
Preot Silaghi: Îi mai grav!
În a doua interceptare telefonică pare să vorbească cu fiul său. Și din această interceptare pare că preotul își recunioaște faptele de care este acuzat:
Preot Silaghi: Am probleme grave. Nu știu cum o să-i spun la mă-ta.
Domn: Hm?
Preot Silaghi: Mă învinuiesc doi minori că i-am abuzat sexual.
Domn: Da’ pe naiba?!
Domn: Nu cred! Păi și cine-s ăștia?!
Preot Silaghi: Mâine dimineața mă duc la Poligraf.
Domn: Și cine-s ăștia?
Preot Silaghi: Doi prunci de la Casa de Copii
Domn: Ai de p..a mea!
Preot Silaghi: Nu știe nimeni, numa’ buni și tu.
Domn: Ascultă-mă! Vorbim noi doi: Ai… avut, ai făcut un gest sau ai făcut ceva care ar putea denu, să, să denote lucru’ ăsta?
Preot Silaghi: I-am atins la pasăre cu mâna, atât.
Domn: (n.l. pauză) Da’ din greșeală sau…?
Preot Silaghi: Atât..
Domn: Pfoai de p..a mea! No! Ai de…
Preot Silaghi: Da’ mai departe n-o fost de atât. Mai departe nimic! Doar le-am dat bani să-și cumpere ciocolată, bomboane… câte o sută de lei.
Domn: No, asta e! Ai de p..a mea! Ă… Ce să faci?! Ce să faci la POLIGRAF?! Ce să faci?! N-o să poți să minți! Nu poți să minți că… numa’ te bagi în c…t efectiv! Hm…Vorbește cu avocatu’, no! Vorb (n.l. se bâlbâie) vorbește cu avocatu’!(…)”
În aceeași seară, preotul Silaghi i-a sunat pe polițiști și i-a anunțat că nu mai dorește să efectueze testarea poligraf pentru care își dăduse acordul.
Trimis în judecată pentru agresiune sexuală, preotul Silaghi – prin avocatul său Răzvan Doseanu – a contestat ancheta, invocând vicii de procedură și încălcarea dreptului la apărare. El a negat și acuzațiile.
„Modalitatea de prezentare a stării de fapt se rezumă strict la redarea în cuprinsul rechizitoriului la nivel de frază a faptului că gesturile nepotrivite ale inculpatului s-au produs pe fondul constrângerii morale și profitând de imposibilitatea persoanelor vătămate de a-și exprima voința. Ambele variante normative de comitere a faptei trebuie explicitate din punct de vedere factual”, este apărarea formulată de Răzvan Doseanu în instanță.