FOTO INTERACTIV. Înainte și după NEPI. Cum s-a schimbat la față Drumul Careiului
Terenul viran de pe Drumul Careiului a dispărut odată cu construcția noului mall. În aproximativ un an de zile, zona s-a schimbat complet la față. Au dispărut construcțiile care stăteau să cadă, iar în locul lor a apărut Shopping City Satu Mare. La toate astea se adaugă refacerea spațiului public, dar și magazinul Lidl, inagurat anul trecut.
Drumul Careiului, porțiunea cuprinsă între cele două poduri, s-a schimbat complet la față. Acolo unde în urmă cu doi ani de zile zăream buruieni, construcții improvizat și mizerie, astăzi își face loc noul Shopping City Satu Mare.
Nu doar investiția celor de la NEPI a modificat peisajul urban din zonă. Autoritățile au refăcut spațiul public, iar anul trecut, în toamnă, la intersecția Crinului a fost inaugurat, nu fără puțin scandal, și magazinul Lidl.
Trageți cursorul de pe poză în stânga sau în dreapta
Peisajul dezolant, deloc reprezentativ pentru un municipiu reședință de județ aflat la graniță cu occidentul, s-a transformat într-o panoramă cosmopolită, mult mai potrivită pentru un oraș care își dorește dezvoltare.
Trageți cursorul de pe poză în stânga sau în dreapta
Iar lucrurile nu se vor opri aici, promit autoritățile și investitorii de la NEPI. Împreună, printr-un parteneriat, se va construi și podul pietonal care va lega centrul orașului de ceea ce am putea spune că va deveni principala zonă comercială a municipiului.
Trageți cursorul de pe poză în stânga sau în dreapta
În ceea ce privește malurile Someșului, autoritățile promit că și acestea vor intra în reamenajare. Un proiect ambițios își propune recuperarea și reintroducerea în viața urban a zonelor degradate. Este vorba despre o investiție care promite să redea sătmărenilor spațiul public, așa cum se întâmplă și în alte orașe occidentale, cu amenajarea de parcuri, locuri de joacă și zone de fitness.
Trageți cursorul de poză în stânga sau în dreapta
Citește și:
Scandal pe tema magazinului Lidl. Biserica Ortodoxă se opune. Vezi motivele
Drumul Careiului se schimbă la față
Malurile Someșului, proiect ambițios de reabilitare
NEPI și Primăria promit un pod pietonal