Întâlnire de urgență din cauza febrei aftoase. Govor solicită măsuri pentru protejarea fermierilor. Ce decizii s-au luat

Întâlnire de urgență a Comisiei de Agricultură din Parlament. Deputații au discutat împreună cu fermierii și ANSVSA măsuri pentru protejarea fermierilor români, asta după ce Ungaria a confirmat focare de febră aftoasă. La întâlnire a participat și deputatul PSD Mircea Govor. Acesta a precizat că este nevoie de reacții rapide și eficiente astfel încât să fie prevenită răspândirea virusului și la noi în țară.
Situația alarmantă generată de apariția unui focar de febră aftoasă la granița cu Ungaria impune reacții rapide și eficiente pentru protejarea fermierilor români.
„Ca urmare a solicitării fermierilor din Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, precum și din alte județe din țară, astăzi, 10 martie 2025, împreună cu președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, Ciunt Ionel, am avut o întâlnire de urgență în Parlamentul României, cu fermierii crescători de bovine și reprezentanții asociațiilor de profil pentru a analiza riscurile și a decide măsurile imediate necesare. În cadrul discuțiilor, alături de colegii mei deputați Scarlat George și Remus-Gabriel Lăpușan, de vicepreședintele ANSVSA, Ioan Oleleu, și de reprezentanții fermierilor, am evaluat soluțiile necesare pentru protejarea efectivelor de animale și prevenirea răspândirii virusului în România”, a pus Mircea Govor, deputatul PSD de Satu Mare.
S-au luat și decizii menite să îi protejeze pe fermieri și să nu permită răspândirea virusului la efectivele de rumegătoare din fermele de la noi.
Măsurile vizează monitorizarea strictă a transporturilor de lapte, animale vii, furaje, carne proaspătă, produse din carne și lactate provenite din Ungaria și Slovacia. Solicitarea convocării de urgență a Centrului Național de Combatere a Bolilor, sub coordonarea ANSVSA, pentru implementarea unor măsuri de prevenție și intervenție rapidă.
De asemenea, se va crește gradul de alertă în fermele din România și vor fi sprijiniți fermierii în aplicarea celor mai stricte norme de biosecuritate.
„Agricultura și zootehnia românească sunt sectoare strategice care necesită atenție și protecție maximă. Este responsabilitatea noastră să intervenim rapid pentru a preveni un dezastru economic și sanitar care ar putea afecta fermierii și industria agroalimentară. Fermierii români nu sunt singuri! Vom face tot ce este necesar pentru a proteja fermele și siguranța alimentară a țării!”, a mai precizat Mircea Govor.
