Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a condamnat gestul educatoarelor prin care au transformat festivitatea de la grădinița Samus din Satu Mare „într-un spectacol de propagandă comunistă”.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc „condamnă ferm gestul educatoarelor Grădiniței „Samus” din Satu Mare, care au transformat festivitatea de început de an școlar într-un spectacol de propagandă comunistă, plin de cântece și simboluri ale regimului ilegitim și criminal comunist.
"Încurajăm autoritățile și cadrele didactice să promoveze un înțeles corect și echilibrat al istoriei României și să respingă activități care glorifică perioada comunistă sau distorsionează adevărul istoric”, se arată într-un comunicat de presă emis de către cei de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și citat de Digi24.
IICCMER mai spune, în comunicatul de presă, că astfel de manifestări nu trebuie să fie tolerate, deoarece promovează valori și simboluri ce trebuie înțelese în context istoric, nu ca modele de urmat.
„România are nevoie de un program național de educare și informare cu privire la epoca ceaușistă, însă aceste informații trebuie prezentate în mod adecvat, adaptat fiecărui grup de vârstă și nivel de înțelegere. Promovarea simbolurilor comuniste în cadrul activităților școlare nu face decât să perpetueze confuzia și chiar nostalgia pentru o perioadă totalitară”, a declarat prof.univ.dr. Florin-Daniel Șandru, președintele executiv al IICCMER.
Organizația reamintește că în urma sondajului comandat de IICCMER în luna iunie a acestui an, a reieșit că un număr mare de tineri manifestă nostalgii comuniste, în ciuda faptului că nu au trăit în acea perioadă.
Această situație subliniază necesitatea de a educa și informa corect despre regimul comunist și consecințele sale, consideră sursa citată.
„Chiar dacă din acest an materia «Istoria comunismului în România» va fi predată elevilor din ultimul an al învățământului preuniversitar, pentru a asigura o înțelegere adecvată a evenimentelor, încurajăm toate școlile din România să ne contacteze pentru a obține materiale și informații corecte despre comunism, precum și pentru a colabora în organizarea de activități de informare, adaptate vârstei și nivelului de înțelegere al elevilor”, conchide sursa menționată.
Vă reamintim, pe pagina de Facebook a Grădiniței Samus din municipiul Satu Mare au fost postate mai multe imagini de la festivitatea de deschidere a noului an școlar, poze dar și filmări în care simboluri comuniste sunt integrate în activități legate de joacă și distracție. Conducerea unității a precizat că tema a fost jocurile copilăriei, dar în imaginile și video-ul care ulterior au fost șterse de pe pagina de socializare a instituției, apăreau mai multe însemne comuniste, amalgamante în activitățile dedicate celor mici, toate de natură să genereze confuzie și chiar nostalgie pentru perioada dictatorială.