Informarea de vreme rea, prelungită. Când expiră avertismentul meteorologilor
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea, valabilă pentru întreaga țară. Meteorologii se așteaptă la instabilitate atmosferică temporar accentuată și avertizează că sunt prognozate precipitații însemnate din punct de vedere cantitativ.
UPDATE 11:30 Informarea de vreme rea, prelungită
ANM a prelungit informarea de vreme rea. Aceasta va rămâne în vigoare până pe 5 iunie, la ora 10.
UPDATE 11:00 ANM a emis o avertizare Cod galben pentru zona Oașului
ANM a emis o avertizare de tip Cod galben, valabilă pentru mai multe județe din nordul țării. Printre zonele afectate se află și zona înaltă a județului Satu Mare. Până la ora 21, aici sunt așteptate averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea, care va rămâne în vigoare până pe data de 4 iunie, la ora 10. Meteorologii avertizează că întraga țară se va confrunta cu instabilitate atmosferică temporar accentuată.
„Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp”, spun cei de la ANM.
Pentru Satu Mare meteorologii au emis pe parcursul zilei de sâmbătă și un Cod galben de furtuni și vijelii.
Până duminică la ora 24:00, hidrologii au emis și avertizări pentru bazinele hidrografice ale râurilor Tur, Crasna și Someș, afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dej. Hidrologii avertizau că sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.
Pe parcursul ultimelor două săptămâni, județele din întreaga țară s-au confruntat cu condiții meteo extreme, iar ANM a emis mai multe avertizări de tip nowcasting, inclusiv Cod roșu, pentru mai multe județe din țară. Meteorologii au avertizat asupra căderilor de grindină de mari dimensiuni și asupra vântului puternic care putea să ia aspect tornadic.
Maramureș și Sălaj au fost cele două județe din nord-vestul țării care s-au aflat sub Cod roșu. Pagubele au fost însemnate în ambele județe, după o furtună de o jumătate de oră, cu grindină de mari dimensiuni.