Informare de vreme rea. Sunt așteptate furtuni și ploi torențiale
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea, valabilă pentru întreaga țară, pentru perioada 25-27 septembrie. Sunt așteptate furtuni și ploi torențiale.
Pentru intervalul 25 septembrie, ora 18:00 – 27 septembrie, ora 09:00, Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea, valabilă pentru întreaga țară.
„În intervalul menționat temporar va ploua în toată țara. În cursul serii și al nopții de miercuri spre joi (25/26 septembrie), ploile se vor semnala îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului, pe parcursul zilei de joi (26 septembrie) va ploua în toate regiunile, apoi în special în sud-est, est și în zonele montane. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar în sudul și în estul țării trecător vor fi însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și zona Carpaților Orientali 30…40 l/mp”, anunță meteorologii.
ANM mai precizează și că noi avertizări sunt posibile, în funcție de evoluția fenomenelor meteo.
La Satu Mare, prognoza meteo arată că precipitațiile vor continua pe durata nopții și a zilei de mâine. Maximele nu vor mai depăși 18 grade Celsius, dar în unele zone, din cauza vântului, temperaturile resimțite vor fi mai scăzute. Noaptea, mercurul din termometre va coborî până la 9 grade Celsius. Mai frig va fi în zona Oașului.
O îmbunătățire a condițiilor meteo este așteptată în cursul zilei de vineri. Meteorologii spun că cerul va deveni mai mult variabil, iar temperaturile maxime vor fi în creștere.