Informare de vreme rea în toată țara. Urmează ploi și vânt puternic
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea valabilă pentru întreaga țară în intervalul 09 ianuarie, ora 18 – 11 ianuarie, ora 18.
Potrivit meteorologilor, urmează să ne confruntăm cu precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte, intensificări ale vântului.
În intervalul menționat aria ploilor se va extinde treptat dinspre regiunile vestice și va cuprinde toată țara.
În jumătatea sudică se vor acumula cantități de apă ce vor depăși pe arii restrânse 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.
În zonele de munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1600 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură.
Temporar vântul va avea intensificări pe tot parcursul intervalului în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 45…55 km/h.
În zona montană înaltă rafalele vor fi de 60…80 km/h cu viteze mai mari, de peste 90 km/h în noaptea de luni spre marți (09/10 ianuarie) în Carpații Meridionali, viscolind ninsoarea și determinând reducerea vizibilității.
Cum va fi vremea la Satu Mare
La Satu Mare, astăzi sunt așteptate maxime de 11 grade, pe fondul unui cer mai mult închis. Șansele de precipitații vor crește odată cu lăsarea serii, iar marți sunt anunțate ploi. Maximele nu vor mai depăși 8 grade Celsius.
Vremea se va menține închisă pe toată durata săptămânii, iar ploile își vor face simțită prezența și în a doua parte a săptămânii. Maximele nu vor mai depăși 7 grade Celsius începând cu ziua de joi.