INCREDIBIL! Povestea tânărului care a mușamalizat un accident rutier! Prins de polițiști
Polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș s-au sesizat din oficiu, despre faptul că la data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 20.00, s-a produs un accident rutier pe raza localității Prilog în urma căruia o persoană a fost rănită.
În fapt, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că un tânăr, de 24 de ani, din localitatea Remetea Oașului, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Prilog, pe fondul neadaptării vitezei în curbă a derapat, părăsind partea carosabilă și întrând cu autoturismul în șanț. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat, de 32 de ani, din comuna Orașu Nou, pasager în autoturism.
După producerea evenimentului rutier conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului și a eliminat urmele producerii acestuia, solicitând ambulanță prin apelarea numărului de urgență 112 pentru persoana rănită, însă spunând că aceasta a suferit vătămări corporale în urma unui accident casnic și nu a unui accident rutier.
Având în vedere cele constatate de polițiști s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără acordul poliției și modificarea locului faptei sau ștergerea urmelor accidentului de circulație.