INCREDIBIL! Cum a CONDUS un sătmărean timp de ZECE ani! A fost PRINS doar acum
Un bărbat a reușit să înșele vigilența polițiștilor timp de peste zece ani, Acesta conducea un moped furat din Italia de peste un deceniu, fără nici cea mai mică reținere. Mai mult, bărbatul nu avea nici măcar permis de conducere!
Concret, sâmbătă, 01.10.2016, pe strada Victoriei, din orașul Negreşti Oaş, polițiștii au identificat un motociclu de culoare gri, condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani. În urma verificărilor a rezultat faptul că acesta nu deţine permis de conducere necesar conducerii acestui tip de vehicul.
Totodată, motociclul avea aplicate în fals plăcuţe cu numere de înregistrare, întrucât figura înmatriculat în Italia din anul 2003. Dar, continuând verificările s-a stabilit că acest motociclu este furat din Italia din anul 2006.
Cercetările în cauză continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și tăinuire.