INCIDENT DRAMATIC. Un tânăr s-a aruncat dintr-un microbuz. Se îndrepta spre Satu Mare
Incident dramatic produs în Ungaria. Un șofer care se îndrepta dinspre Germania spre România (Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare) a povestit că a luat în microbuz un tânăr (21 de ani, potrivit datelor PresaSM), care mai apoi ar fi deschis portiera și s-ar fi aruncat pur și simplu din autoturismul aflat în mișcare. Totul s-a întâmplat în Ungaria, pe autostrada M3, la circa o sută de kilometri de PTF Petea.
”Vă rog să aveți grijă cei care faceți transport de persoane. Am luat pe cineva din Germania către România și domnul respectiv ar fi fumat ceva pe drum, iar în Ungaria, la o sută de kilometri până în România, Satu Mare, a deschis ușa și s-a aruncat jos”, spune conducătorul autoturismului.
Conform informațiilor PresaSM, conducătorul auto, care este din județul Maramureș, a sunat la numărul de urgență și a solicitat sprijin din partea paramedicilor și a polițiștilor. Din câte se pare, starea victimei ar fi una stabilă.
”Nu este mort, am luat legătura repede cu salvarea și acuma este în stare bună. Cel puțin așa ni s-a spus. Vreau să mai adaug că nu am avut viteză mare când a deschis ușa, am auzit ușa deschizându-se, atunci am început să franesc brusc și atunci ușa culisantă laterală venea în față și nu putea s-o deschidă. Dintr-o dată mi-a dat timp să frânez suficient. Nu vă doresc l‐a nimeni să treceți prin ce am trecut eu cu acest băiat”, a mai spus șoferul, care a rămas șocat după acest incident.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ