A început marea MIGRAȚIE?! ZECI de refugiați s-au îndreptat spre județul Satu Mare
Zeci de refugiați au fost identificați în case părăsite, în timp ce se pregăteau să treacă ilegal frontiera de stat spre țări din vestul Europei prin Satu Mare.
Concret, în județul Maramureș au fost depistați 39 de refugiați, 28 dintre ei se adăposteau într-o casă părăsită, iar 11 erau într-o pădure, unde se ascundeau de autorități. Refugiații au fost descoperiți în localitatea Asuaju de Jos.
Cum au fost prinși, mai multe familii cu copii au cerut imediat azil politic în România și au ajuns în centrul de plasament din Șomcuta Mare.
Polițiștii fac cercetări și vor să afle cum ajuns acești refugiați în România, cine i-a adus și cine i-a ajutat.
”Pe raza localităţii Asuaju de Jos au fost depistaţi 39 de cetăţeni străini, care nu aveau asupra lor niciun document de indentitate şi nu îşi puteau justifica prezenţa pe raza localităţii. Se fac cercetări în colaborare cu celalalte instituţii pentru a se stabili cum au ajuns migranţii pe raza localităţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, Florina Meteş.