A ÎNCEPUT! SCHIMBĂRI pe bandă rulantă făcute de primarul Kereskenyi Gabor
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a pregătit – pentru ședința extraordinară a noului Consiliu Județean, programată pentru joi – mai multe proiecte de hotărâre prin care se urmărește schimbarea conducerii celor de la Olimpia Satu Mare.
Mai exact, Dan Băbuț va fi îndepărtat, iar locul său va fi preluat de către Pataki Zoltan, în timp ce Catrinel Raț va ocupa funcția de președinte al Comitetului Director al clubului fanion al județului Satu Mare.
De asemenea, la Clubul Sportiv Municipal va fi pus pe liber Claudiu Ștefănescu și va reveni fostul președinte Vasile Fogel. Din câte se pare, sunt șanse mari ca la CSM să fie refăcută aproape în totalitate vechea formulă de conducere. Atât ce administrativă, cât și cea tehnică!
”Proiect de hotărâre privind dispunerea unor măsuri cu privire la conducerea Clubului Sportiv Municipal Satu Mare. Iniţiator proiect: primar Kereskényi Gábor. Proiect de hotărâre privind dispunerea unor măsuri cu privire la conducerea Clubului Sportiv Fotbal Club Olimpia 2010. Iniţiator proiect: primar Kereskényi Gábor”, sunt cele două proiecte de hotărâre care vor concretiza intențiile UDMR.
Ca să respecte procedurile, vor fi făcute schimbările de rigoare la nivelul consiliilor de administraţie, după care numirea unei conduceri executive va fi o simplă formalitate!
buna
View Comment