FOTO. Incendiu uriaș la o fabrică din județul Satu Mare. Norul de fum, vizibil de la zeci de km distanță
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit astăzi, începând în jurul orei 7.30, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o hală depozitare mase plastice din localitatea Botiz. S-au deplasat la locul intervenției trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. La sosirea echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.
Din primele informații, incendiul a fost localizat și nu sunt înregistrate victime. A fost cuprinsă de flăcări o hală de mari dimensiuni, fiind avariată atât clădirea, cât și materiale depozitate în incintă, respectiv utilaje de producție sau transport.
În apropiere se află mai multe clădiri și alte materiale depozitate pe o platformă betonată, pompierii depun eforturi pentru a limita extinderea incendiului.
Din cauza fumului foarte dens, rezultat din arderea maselor plastice, la fața locului vor ajunge și inspectorii Gărzii de Mediu pentru a efectua măsurători asupra calității aerului și a dispune măsuri în consecință. Norul de fum este atât de mare și de închis la culoare încât se vede de la zeci de kilometrui distanță.
Știre în curs de actualizare…