Încă o dramă. Accident mortal. Bărbat călcat de un tractor în județ
Bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Dumbrava, decedat după ce a fost victima unui eveniment rutier. Concret, sâmbătă, 16 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, poliția rutieră Livada a intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier petrecut în localitatea Dumbrava.
La fața locului s-a stabilit faptul că un localnic de 52 de ani, deplasându-se pe bicicletă pe un drum comunal, s-a dezechilibrat în timp ce un tractor trecea pe lângă el și a căzut sub remorca acestuia. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, însă, cu toate eforturile depuse de medici, în cursul nopții bărbatul a decedat.
Din primele verificări efectuate a rezultat că tractoristul, un tânăr de 28 de ani din Dumbrava, nu se afla sub influența alcoolului, însă s-a stabilit că permisul de conducere pe care îl deține nu corespunde categoriei ansamblului de vehicule pe care îl conducea, iar remorca tractată nu era înmatriculată.
În acest context, cercetările continuă atât pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă cât și pentru cele de punere în circulație a unei remorci neînmatriculate și conducerea unui vehicul cu permis de conducere necorespunzător categoriei.