Înainte de a intra în Schengen, un românaș a fost prins cu șmecherii în Vama Petea
Polițiștii de frontieră sătmăreni au întocmit dosar penal unui cetățean român, deoarece a prezentat la control un permis de conducere având însemnele autorităților din Polonia, fiind fals.
În cursul zilei de duminică, 22 decembrie, în jurul orei 13.00 în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un cetățean român, în vârstă de 34 de ani, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Germania.
Odată cu documentele de călătorie, persoana de la volan a înmânat și un permis de conducere, aparent emis de autoritățile poloneze. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu întrunește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ