IMPORTANT. RAR neagă obligativitatea „anvelopelor de iarnă de la 1 noiembrie”
Registrul Auto Român a transmis – printr-un comunicat de presă – explicații despre anvelopele de iarnă, precizând că: ”Nu se aplică sancțiuni dacă posesorii de autovehicule și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M (mud – noroi) și S (snow – zăpadă)”.
”Registrul Auto Român vă explică tot ce trebuie să știi despre anvelopele care sunt obligatorii pe timpul iernii. Chiar dacă vremea încă este însorită în cea mai mare parte a țării, au început să circule deja informații menite să panicheze posesorii de autovehicule, așadar precizăm clar că nu există o data limită pentru montarea acestor cauciucuri și că toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă – engl. mud and snow), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră”, informează RAR.
Reprezentanții RAR explică susțin că nu există vreo dată limită la care să intre în vigoare aceste prevederi.
„Este important de reținut că legea nu prevede o dată limită de la care autovehiculele trebuie dotate cu anvelope de iarnă sau o temperatură minimă care să declanșeze procesul. Așadar, anvelopele specifice sunt necesare dacă mașina circulă pe un drum public acoperit cu gheață, polei sau zăpadă, indiferent de anotimp, iar de la momentul elaborării legii aceste prevederi nu au suferit modificări. Registrul Auto Român precizează că denumirea este una comercială, folosită de producătorii de anvelope, dar care nu are un corespondent în legislația națională a României. Indiferent care este denumirea comercială a unui pneu, dacă acesta este inscripționat cu literele M şi S (însemnând mud and snow), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, el îndeplinește cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia rutieră națională. Vă recomandăm ca, înainte de a monta anvelopele, să verificați anul fabricației (DOT) și adâncimea profilului (vezi foto). Dacă anvelopele au o vechime de peste 4-5 ani, solicitați părerea unui specialist, care să observe dacă există urme accentuate de uzură”, menționează RAR.
Așadar, sancțiunea pentru lipsa anvelopelor adecvate, în condițiile specificate în lege, se pedepsește cu amendă între 1.305 și 2.900 de lei.
„Prin urmare, nu se aplică sancțiuni dacă posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M și S”, mai spun specialiștii RAR.