ILOGIC. Unii sătmăreni NU vor loc de RECREERE. Protest împotriva NORMALITĂȚII?!
Primăria Satu Mare a intenționat să amenajeze un loc de recreere pe strada Ozana din municipiul Satu Mare. Doar că, într-un mod care sfidează normalul, un grup de persoane s-au opus vehement acestui demers. Concret, au înaintat administrației locale o listă de semnături prin care solicită sistarea lucrărilor.
Asta în condițiile în care toți sătmărenii solicită amenajarea de locuri de recreere. Primarul Dorel Coica a spus că se va amenaja un loc de joacă în altă parte a municipiului reședință de județ, acolo unde sătmărenii așteaptă de mult un astfel de spațiu.
”Dorim să amplasăm un loc de joacă pentru copii pe strada Ozana. Un cetățean, de etnie maghiară, ne-a transmis un mesaj prin care refuză ca acest loc de joacă să fie amplasat acolo, spunând că vorbește în numele tuturor locatarilor. Eu l-am întrebat dacă copiii nu merită un loc de joacă acolo?!”, a spus primarul Dorel Coica.
Pentru a nu inflama spiritele, edilul șef sătmărean a precizat că locul de recreere se va amenaja într-o altă zonă a municipiului Satu Mare.
”Dar oare acei copii nu merită locuri de joacă acolo?! Dar până atunci, pentru a nu ține blocate aceste elemente, le redistribuim în alte părți ale municipiului Satu Mare, acolo unde oamenii le așteaptă de mult”, a conchis Dorel Coica.
Oameni fără suflet! Dacă ei nu mai au copii, copii altor vecini să stea închiși în case, eventual legați în lanțuri de calorifer, să nu facă gălăgie!
View CommentCui nu-i convin regulile de conviețuire socială specifice cartierelor, să se mute în altă parte, eventual în pădure …