Idei de cadouri inedite pentru cununia civilă
Dacă cei mai buni prieteni ai tăi urmează să se logodească și te numeri printre norocoșii invitați la eveniment, înseamnă că trebuie să îți faci datoria și să le oferi un dar memorabil. Cum știi ce anume este mai potrivit și ce să alegi, atunci când ai la dispoziție atât de multe opțiuni?
Iată, în continuare, o listă care sperăm să te ajute să iei mai ușor o decizie. Haide să descoperim împreună câteva idei inedite de cadouri pe care să le oferi la cununia civilă.
Flori criogenate
O modă interesantă în ultimii ani este cea de a oferi trandafiri criogenați drept dar, la ocaziile speciale. Dacă vrei să fii în pas cu tendințele, îți recomandăm să încerci și tu acest trend. Florile criogenate sunt apreciate pentru unicitatea lor, pentru frumusețe, dar și pentru că rezistă cu brio în forma inițială pentru foarte mult timp.
Această idee poate respecta tradiția originală, care implică oferirea florilor la cununie, dar este o variantă care te va ajuta să faci o impresie mult mai bună și de care tinerii căsătoriți se vor putea bucura o vreme îndelungată. În plus, prețurile sunt ofertante, existând opțiuni pentru toate bugetele.
O pușculiță de cuplu
Cei doi însurăței își doresc să plece într-o vacanță în viitorul apropiat? Atunci ajută-i să strângă toți banii necesari și oferă-le în dar o pușculiță personalizată, de cuplu. Poți găsi un model online, pe care îl poți personaliza cu diverse detalii, cum ar fi numele lor sau un text care să îi motiveze, precum Saving for the next adventure. Dacă te simți generos poți fi tu primul care contribuie la visul lor și poți implica și restul invitaților.
Un tablou
Majoritatea dintre noi s-a săturat să primească vase, pahare și oale la zile de naștere sau aniversări. Cu ocazia cununiei civile poți gândi ceva mai în afara bulei, pentru a găsi un cadou mai special. De exemplu, un tablou realizat manual, după o poză a celor doi.
Acesta este și un mod bun de a susține artiștii locali, care pot crea adevărate opere de artă. Cere-le părerea sau inspiră-te tu din diverse surse. Poate fi un tablou în ulei, acuarelă, o lucrare digitală sau chiar o animație. Gândește-te la varianta care le-ar plăcea cel mai mult celor doi și transpune-o în realitate.
Un album foto
Dacă îi cunoști foarte bine pe membrii proaspătului cuplu, ai putea opta pentru un album foto personalizat. Firește, asta va implica ceva mai multă muncă din partea ta, dar suntem siguri că vei merge la țintă cu un astfel de dar realizat cu multă migală, din suflet.
Caută cele mai bune poze cu cei doi, fără să le excluzi pe cele neclare sau mai puțin reușite. Printează fotografiile și adaugă descrieri amuzante sau datele în care au fost realizate. Poți ruga și alți prieteni să te ajute, pentru a concepe astfel un dar comun, de neprețuit.
O sticlă de vin personalizată
O sticlă de vin poate să nu pară cea mai originală idee atunci când vine vorba de un cadou cu o asemenea importanță. Totuși, situația se schimbă atunci când aducem în discuție o sticlă de vin personalizată. Există artiști care se ocupă cu gravarea și decorarea unor astfel de obiecte, pentru a le transforma în daruri inedite.
Gândește-te la un citat motivațional sau o expresie reprezentativă pentru cei doi îndrăgostiți. Adaugă data cununiei, o urare și poate chiar semnătura ta, pentru a rămâne în memoria tuturor cu acest cadou.
O excursie surpriză
Vrei să fii sigur că oferi cel mai original cadou? În acest caz îți sugerăm să optezi pentru două bilete de avion, către unul dintre orașele lor preferate sau către o locație pe care cei doi plănuiau să o viziteze. Fă-le și o rezervare la un hotel și spune-le doar când să își pregătească bagajele.
S-ar putea ca acest cadou să necesite și contribuția celorlalți invitați, situație în care poți opta pentru mai multe zile de cazare sau bilete la clasa I. Nu uita să le chemi și un taxi către aeroport, pentru ca pachetul să fie complet.
Livrare de flori
După cum am menționat și mai sus, aproape toată lumea oferă flori în ziua cununiei civile. Totuși, poți ținti mai sus, cu o livrare surpriză. Alege câteva cutii cu flori, în care să adaugi trandafiri, hortensii sau crini, pe care le poți comanda de la o florărie din apropiere sau de la diverse afaceri online. Oferă adresa locației și programează o oră pentru livrare. Îți garantăm că cei doi vor fi cu adevărat impresionați de gest.
Sperăm că te-am inspirat cu ideile noastre și că te-am ajutat să iei cea mai bună decizie în vederea alegerii unui cadou memorabil pentru cununia civilă!