Hoți prinși în flagrant în județ! Clar nu aveau declarație pe proprie…răspundere
Luni, 30 martie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii Secției Poliție Rurală Gherța Mică au fost sesizați de către un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Gherța Mare, cu privire la faptul că 2 persoane necunoscute încearcă să pătrundă într-un depozit de scule și unelte, aflat pe raza localității Gherța Mare.
Deplasându-se la locul indicat, polițiștii au prins în flagrant delict două persoane, de 21, respectiv 32 de ani, ambii din localitatea Turulung, în timp ce ar fi încercat să intre prin efracție în interiorul depozitului mai sus menționat prin forțarea a două lacăte, cauzând un prejudiciu de aproximativ 200 lei.
În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt calificat.
SURSA: Comunicat de presă Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare
haoleu! mâncaț-aș! ce dacă e pandemie și e agravantă, eu am curaj să jefuesc și morții!
View Commentde fapt, d-aia m-au arestat că sunt minoritar!?