Hotelul incompetenței din Satu Mare, vânat de mafia politică, ajunge la Primăria Satu Mare
Hotelul Sport din municipiul Satu Mare este simbolul luptelor politice din municipiul Satu Mare. A rămas în paragină fiindcă mulți indivizi dubioși au încercat să pună mâna pe clădire, dar fără să investească niciun ban. Doar să ”mulgă” profit.
În prezent, după o poveste de câțiva ani – care s-a lăsat inclusiv cu condamnări penale în cazul unor dosare instrumentate de către Direcția Națională Anticorupție – primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a primit asigurări din partea ministrului Tineretului și Sportului, Carol-Eduard Novak că Hotelul Sport va intra în administrarea Primăriei Satu Mare, urmând să fie reabilitat.
”Am avut plăcerea să mă întâlnesc miercuri la București cu ministrul Tineretului și Sportului, Carol-Eduard Novak. Domnul ministru ne-a asigurat că Hotelul Sport va fi transferat în proprietatea Primăriei Municipiului Satu Mare pentru ca să îl reabilităm și să-l reintroducem în circuitul sportiv”, a spus Kereskenyi Gabor.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, mai spune că procesul de reabilitare a Hotelului Sport s-a blocat din cauza birocrației, până în prezent. Deși autoritățile locale au îndeplinit toate condițiile necesare pentru a intra în proprietatea Primăriei, până acum nu a fost luată nicio decizie concretă în acest sens.
”În ultimii patru ani am făcut numeroase demersuri pentru transferul către Primăria Municipiului Satu Mare a Hotelului Sport, aflat în stare avansată de degradare, dar acțiunile noastre au fost blocate la nivelul MTS. Acum, avem promisiunea domnului ministru Carol-Eduard Novak că transferul se va face cât mai rapid pentru ca Primăria să salveze acest hotel de la distrugere și să-l redea sportivilor. Totodată, avem sprijinul domnului ministru pentru reînființarea la Satu Mare a Centrului Olimpic de Scrimă, ca o recunoaștere a valorii școlii sătmărene de scrimă”, a declarat primarul Gábor Kereskényi.