Hoț de ”țoale”, prins de polițiștii sătmăreni. A făcut pagubă de mii de lei
La data de 10 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare-Biroul de Investigații Criminale, în urma desfășurării activităților specifice, au identificat persoana care, în cursul lunii octombrie a.c., ar fi pătruns în incinta unui imobil situat în municipiul Satu Mare, de unde ar fi sustras mai multe articole vestimentare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4000 de lei.
Astfel, polițiștii au stabilit faptul că persoana bănuită de comiterea infracțiunii este un bărbat de 33 de ani, din Satu Mare, pe numele căruia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În cauză, cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale.