HOPA! PNL Satu Mare pune condiții UDMR. Vrea vicepreședinția Consiliului Județean
Adunați în cadrul Comitetului Județean al PNL Satu Mare, liberalii au decis să condiționeze rămânerea în guvernarea județeană și locală alături de UNDMR de acordarea unui nou post în conducerea Consiliului Județean Satu Mare.
Concret, liberalii cer acordarea postului de vicepreședinte al Consiliului Județean către Ileana Blidar. Aceasta a obținut 14 voturi, iar Ioan Belbe a obținut 13 voturi, în timp ce două voturi au fost anulate.
Consilierul județean Adrian Cozma nu a dorit să participe la vot. Primarii din cadrul Organizației Județene Satu Mare a PNL le-au transmis, astfel un semnal clar liderilor de partid. Respectiv președintelui Adrian Albu și vicepreședintelui Consiliului Județean, Ioan Rus. ”Obținem funcția de vicepreședinte sau ne retragem”, este mesajul ferm al primarilor. Există șanse destul de slabe ca cei doi lideri să își pericliteze posturile prin condiționarea susținerii UDMR.
Interesant este faptul că UDMR a promis cel de-al doilea post de vicepreședinte și celor de la PSD Satu Mare. Care, la rândul lor, au spus că dacă nu li se vor respecta doleanțele vor rămâne în opoziție și pentru următorii doi ani.
Potrivit informațiilor PresaSM, cei de la UDMR joacă pe degete PNL și PSD, existând șanse slabe să dea curs oricărei doleanțe. Dar prin acest joc abil reușesc să țină sub control cele două formațiuni politice.