HARTĂ. Situația vaccinării în județul Satu Mare. TOPUL localităților
Institutul Național de Sănătate Publică a publicat datele privind persoanele vaccinate, valabile până la data de 5 octombrie 2021. Potrivit bilanțului, Foieni rămâne localitatea din Satu Mare cu cel mai mare procent de locuitori vaccinați, peste 40%. La coada clasamentului se află în continuare localitatea Cămârzana, chiar dacă procentul de persoane vaccinate a mai crescut de la finalul verii.
INSP a publicate datele cu privire la modul în care a evoluat campania de vaccinare anti-COVID-19 la nivelul tuturor localităților din țară. Potrivit bilanțului realizat, județul Satu Mare are încă două localități în care procentul de vaccinare n-a ajuns nici măcar până la 5%. Este vorba despre două localități, Cămârzana și Gherța Mică, ambele fiind printre primele din țară care au și intrat în carantină odată cu valul patru al pandemiei.
Cele mai multe localități cu grad scăzut de vaccinare se află în Țara Oașului. Tarna Mare, Batarci, Turț, Călinești-Oaș și Racșa nu au reușit să vaccineze nici măcar 10% din populație. Localităților din Oaș cu rate scăzute de vaccinare li se adaugă și localitatea Socond, unde vaccinare a ajuns la doar puțin peste 6%.
TOPUL LOCALITĂȚILOR SĂTMĂRENE CU CELE MAI MICI RATE DE VACCINARE
CAMARZANA | 3.75 |
GHERTA MICA | 4.38 |
SOCOND | 6.37 |
TARNA MARE | 8.2 |
TURT | 8.23 |
BATARCI | 8.89 |
RACSA | 9 |
CALINESTI-OAS | 9.13 |
SAUCA | 11.36 |
TARSOLT | 11.75 |
Dacă Țara Oașului se caracterizează printr-o rată scăzută de vaccinare, zona șvăbească a județului se află la polul opus. În continuare, localitatea care a reușit să atingă cel mai mare procent de vaccinare este Foieni, cu peste 40%, urmat de Ciumești, cele două municipii, Satu Mare și Carei, iar apoi de Cămin, Urziceni, Porumbești, Căpleni, toate cu un grad de vaccinare de peste 30%.
TOPUL LOCALITĂȚILOR SĂTMĂRENE CU CELE MAI MARI RATE DE VACCINARE
FOIENI | 42.49 |
CIUMESTI | 35.44 |
MUNICIPIUL SATU MARE | 35.36 |
MUNICIPIUL CAREI | 34.29 |
CAMIN | 33.09 |
URZICENI | 32.49 |
PORUMBESTI | 31.5 |
CAPLENI | 30.87 |
ORAS TASNAD | 28.11 |
SANTAU | 26.79 |
INSP a publicat și harta care arată stadiul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivelul județului Satu Mare.
Potrivit INSP, între primele zece localități din țară cu cele mai mari rate de vaccinare, cele mai multe dintre ele sunt din județul Cluj. Topul este condus de prima localitate care a reușit să treacă de pragul de 50% din populație vaccinată. Este vorba despre localitatea Dumbrăvița din județul Timiș.
Primele 10 localități – în funcție de procentul acoperirii vaccinale:
54.50% – comuna Dumbrăvița, județul Timiș;
47.19% – municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj;
47.19% – comuna Rimetea, județul Alba;
46.88% – comuna Giroc, județul Timiș;
46.70% – comuna Valea Lupului, județul Iași;
46.26% – comuna Cârcea, județul Dolj;
45.35% – orașul Borsec, județul Harghita;
44.46% – orașul Otopeni, județul Ilfov;
43.54% – comuna Feleacu, județul Cluj;
43.27% – comuna Florești, județul Cluj.