HARTĂ. Nu uitați, de mâine se închide temporar circulația în centrul vechi al municipiului Satu Mare!
Începând de marți, 3 octombrie, sătmărenii care au drumuri prin Centrul Vechi al municipiului vor trebui să țină cont de noile restricții din trafic. Anunțate în cursul zilei de sâmbătă de autoritățile locale, schimbările din traficul rutier vor intra în efect de mâine dimineață, cea mai importantă schimbare fiind legată de închiderea unui tronson din strada Cuza Vodă. Asta înseamnă modificări de traseu și pentru autobuzele Transurban, cu stația de pe Cuza Vodă mutată pe bulevardul Transilvania.
„Reabilitarea Centrului Vechi și realizarea unei zone pietonale în Piața Libertății este un pas obligatoriu pentru dezvoltarea orașului și pentru a reda zona centrală pietonilor”, a precizat sâmbătă Primăria municipiului Satu Mare odată cu anunțul că lucrările de modernizare, care sunt în grafic, vin, începând cu ziua de marți, cu noi restricții de circulație care vor afecta șoferii, cât și clienții Transurban.
Astfel, începând de marți, 3 octombrie, va intrat în vigoare restricționarea circulației rutiere în Piața Libertății, pe tronsonul dintre str. Păstrăvului și str. Cuza Vodă (latura de sud a parcului), cu păstrarea unui coridor de minim 3 m pentru circulația pietonală la limita clădirilor. Tot de luni are loc și ridicarea interdicței de circulație pe str. Mihai Eminescu, între str. Ioan Budai Deleanu și str. Cuza Vodă
Una dintre cele mai importante modificări vizează instituirea interdicției de circulație pe str. A.I. Cuza între Piața Libertății și str. M. Eminescu, cu excepția riveranilor și a autovehiculelor destinate aprovizionării. Din acest motiv va avea loc și desființarea stației de autobuz de pe str. Cuza Vodă, care se mută pe bulevardul Transilvaniei.
Tot de luni se impune și interdicția de circulație pe str. Decebal, între Sinagogă și Piața Libertății cu excepția riveranilor și a autovehiculelor destinate aprovizionării și instituirea opririi interzise pe partea stângă. Între zona centrală veche și cea nouă, se instituie interdicției de circulație pe str. Păstrăvului, între str. Petru Bran și Piața Libertății.
Noi rute pentru mai multe linii Transurban
Desființarea stației de pe Cuza Vodă va veni la pachet cu modificări de traseu pentru mai multe autobuze transurban. Nu mai puțin de nouă linii vor fi afectate de modificările care vor intra în vigoare în cursul zilei de marți, cele mai multe din cauza înființării stațiilor provizorii de pe bulevardul Transilvania. Compania de transport a anunțat modificările, astfel:
LINIA 1 și 15 –Pod Golescu –Artera de coborâre spre Poliția de Frontieră (stație provizorie) – b-dul Transilvania (stație provizorie în dreptul Podului Decebal/Banca Unicredit) -b-dul Vasile Lucaciu, de unde își va relua traseul existent. La întoarcere Gară – Calea Traian str. Gh. Doja – 1 Decembrie – b-dul Transilvania – artera de urcare Pod Golescu – Pod Golescu, de unde își va relua traseul existent.
LINIA 6 va avea capăt de linie în stația Gara CFR.
LINIA 7 va circula dinspre str. Merilor/Spicului pe traseul Careiului – Pod Golescu – Artera de coborâre spre Poliția de Frontieră (stație provizorie) – b-dul Transilvania (stație provizorie în dreptul Podului Decebal/Banca Unicredit) -b-dul Vasile Lucaciu – Calea Traian – str. Gh. Doja.
LINIA 9 va circula dinspre Parc Ind. Sud. pe traseul Careiului – Pod Golescu – Artera de coborâre spre Poliția de Frontieră (stație provizorie) – b-dul Transilvania (stație provizorie în dreptul Podului Decebal/Banca Unicredit) -b-dul Vasile Lucaciu – Calea Traian – Capăt de linie str. Gh. Doja.
LINIA 17 va circula dinspre Sătmărel – b-dul Cloșca – Careiului – Pod Golescu – Artera de coborâre spre Poliția de Frontieră (stație provizorie) – b-dul Transilvania (stație provizorie în dreptul Podului Decebal/Banca Unicredit) – Capăt de linie b-dul Vasile Lucaciu. La întoarcere – Calea Traian – str. Gh. Doja – 1Decembrie – b-dul V. Lucaciu – Pod Decebal de unde va intra pe traseul existent.
Linia 13 și Linia 18 vor circula pe traseul M16 (Linia 13) și M17 (Linia 18)– Careiului – Pod Golescu –Artera de coborâre spre Poliția de Frontieră (stație provizorie) – b-dul Transilvania (stație provizorie în dreptul Podului Decebal/Banca Unicredit) iar la întoarcere F-ca de Bere – str. Botizului – Vasile Lucaciu – str. Gh. Doja– intoarcerea pe str. 1 Decembrie – b-dul Transilvania – artera de urcare Pod Golescu – Pod Golescu, de unde își va relua traseul existent.
LINIA 29 – Parc Industrial Sud – Pod Golescu – P-ta Mare capat linie pe Martirilor Deportati la intoarcere Martirilor Deportați – P-ța Mare – Pod Golescu – Careiului – de unde își reia traseul existent.