HARTĂ. Noi sensuri unice în Micro 17. Șoferii, rugați să respecte indicatoarele
Trei străzi din cartierul Micro 17 devin cu sens unic, anunță autoritățile municipale. Șoferii sunt rugați să respectele noile reguli de circulație. Potrivit Primăriei, modificările au fost aduse ca urmare a solicitărilor depuse de locuitorii din zonă.
Primăria Municipiului Satu Mare anunță că în urma solicitărilor venite din partea cetățenilor, Comisia pentru Siguranța Circulației a decis instituirea de SENS UNIC pe străzile: Dima, Crișului și Someșului, până la intersecția cu str. Bobocului, conform graficului atașat.
„Vă rugăm să țineți cont de noile reglementări de circulație imediat după montarea indicatoarelor”, este apelul făcut de autorități.