HARTĂ. La zeci de kilometri de Satu Mare, Autostrada Transilvania intră în linie dreaptă
Două tronsoane din autostrada Transilvania, care va lega județele din nord-vestul țării și se va termina la granița cu Ungaria, intră în linie dreaptă. Una dintre subsecțiuni trece la câțiva kilometri de Satu Mare. CNAIR a anunțat desemnarea câștigătorilor contractului. Statul a cerut o garanție de 10 ani pentru lucrări.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat câștigătorii pentru contractul pentru proiectarea și execuția subsecțiunilor 3C2 și 3C3 din autostrada Transilvania. Este vorba despre tronsoanele Chiribiș – Biharia, între km 30+550 și km 59+100 și Biharia – Borș, între km 59+100 și km 64+450.
Asocierea TRAMECO SA – VAHOSTAV -SK, a.s. – DRUMURI BIHOR SA – DRUM ASFALT SRL – EAST WATER DRILLINGS SRL. a câștigat licitația.
Pentru subsecțiunea Chiribiș-Biharia, cu o valoare de 326.515.056,68 lei, fără TVA. Este vorba despre aproximativ 69 milioane euro. Termenul contractual pentru proiectare este de 6 luni, iar cel pentru execuție este de 18 de luni.
Subsecțiunea Biharia-Borș, are o valoare de 134.221.397,72 lei, fără TVA . Este vorba despre aproximativ 29 milioane euro. Durată de proiectare este de 4 luni și o perioadă de execuție a lucrărilor de 15 luni.
Cel mai devreme, lucrările vor putea începe după expirarea termenului de 10 zile pentru depunerea contestațiilor, anunță CNAIR.
„În cazul în care nu vor exista contestații, semnarea contractelor va putea avea loc doar după expirarea perioadei legale de 10 zile de la transmiterea comunicarilor privind rezultatul procedurii. În situația în care vor fi însă înregistrate contestații împotriva rezultatului procedurii, CNAIR S.A. va trebui să aștepte soluționarea acestora,” precizează instituția.
Autostrada Transilvania, la câțiva kilometri de Satu Mare
Autostrada Transilvania va ajunge la câțiva kilometri de Satu Mare. Vom avea astfel acces la o legătură rapidă pentru Târgu Mureș și Brașov, iar odată cu finalizarea celorlalte proiecte, către sudul țării și litoral.
Potrivit CNAIR, tronsonul de autostradă care va lega infrastructura rutieră a României cu cea din Ungaria va trece în apropiere de vama Borș, iar unul dintre punctele de acces va fi spre Satu Nou, aflat la 72 de km de municipiul Satu Mare.
Subsecțiunea 3C2 (Chiribiș – Biharia)
Acest se întinde între km 30+550 și km 59+100 (28,55 km), începe în zona localitatii Sînlazar (intersecția cu drumul național DN19E) și tranzitează o zonă de câmpie, între localitățile Mișca și Chislaz. Aici, DN19E (Chiribiș – Salard – Biharia) a fost deviat în lungul autostrăzii, pe o lungime de 4,2 km. Traseul continuă la sud de localitatea Poclusa de Barcău, se înscrie din nou în lungul DN 19 E, între localitățile Sarsig și Haucești. Aici intersectează DJ 767 (Tiglead – DN19E), la km 39+950.
La km 40+980, traseul autostrăzii trece prin aria protejată Fegernic, pe o lungime de aproximativ l00 m, iar la km 41+319 intersectează DC42. Traseul autostrăzii ocolește la nord localitatea Fegernic, iar la km 48+500 se intersectează cu un drum local situat la sud de localitatea Sălard. În continuare, traseul autostrăzii se îndreaptă spre granița româno-ungară, intersectând DN 19 E, la km 55+100. Drum național ce va fi deviat de la traseul existent pe o lungime de 1,8 km.
Subsecțiunea 3C3 (Biharia – Borș)
Tronsonul se întinde între km 59+100 și km 64+450 (5,35 km) și începe în zona localității Biharia. Traseul tranzitează o zonă de câmpie, între localitățile Biharia, Satu Nou și granița româno – maghiară. Va intersecta DN 19 (Oradea-Satu Mare), la km 59+614, la nord de localitatea Biharia. La km 59+875 este prevăzut un nod rutier (nodul Biharia), cu 5 bretele și 3 pasaje . Autostrada va tranzita calea ferata CF 402 (Oradea-Satu Mare), la km 60+066. Traseul autostrăzii Brașov-Cluj-Borș, respectiv subsecțiunea 3C3 se încheie la frontiera româno-ungară, la km 64+450. Aici se va racorda la rețeaua rutieră maghiară.
BRAVO LOR
View Commentcativa Km ….dar cat? ca dupa aprecierile mele din harta sunt cam 80…..cum combustibilul astazi a sarit de 6 lei ….. e cam muuuuult …..
View CommentSunt cam o sută de Km până în Biharia, unde va fi accesul pe A3!
View CommentNu pot să nu remarc impotența politică a parlamentarilor sătmăreni în legătură cu lipsa proiectelor de autostradă pentru zona de nord a țării!
Vreau pe Arena Naţională din nord şi până în sud-estul ţării!!!
View Commentmulti vin din Suceava, ar trebui legat Satu Mare de Suceava. Si moldovenii sunt interesati si prin aceasta se usureaza trafucul prin orase.
View CommentDragi români de la Nadasel pauză totală.Deci să spunem cum stăm : Gilău – Nadasel 9,5 km.Nadasel Oradea peste 100 km unde terenul e cu dealuri mari.Papagalii PSD vă vând gogoși.Ca șofer sunt interesat ,mai trec 5-10 ani până se circulă pe această autostradă.
View Comment