Deși drepturile reproductive și sexuale sunt definite ca drepturi ale omului la nivel internațional, iar legislația națională prevede accesul femeilor la avort după cumplita perioadă comunistă în care avorturile provocate se finalizau în majoritatea situațiilor cu decesul femeilor, medicilor români, dar și sistemului în general, nu se preocupă de sănătatea reproductivă a pacientelor. Încălcând drepturile femeilor, dar și propriul Cod Deontologic, unii medici citează dreptul la propria conștiință, care uneori e mai „relaxată” atunci când vine vorba de a plăti pentru serviciul medical. Un recent studiu al Asociației Moașelor Independente arată că în peste 80% din spitalele publice nu sunt oferite servicii de avort, iar accesul femeilor este sever restricționat în multe dintre județele țării. Asta face ca chiar și victimele abuzurilor sexuale și ale incestelor să fie nevoie să își plătească avortul, în cazul în care dau de un medic capabil să își respecte jurământul.

Asociația Moașelor Independente a refăcut, în cadrul unei cercetări, traseul pe care îl are de parcurs orice pacientă care are nevoie de serviciul de avort și arată că peste 80% dintre unitățile medicale publice din România nu oferă servicii de avort sau nu pot fi contactate.

Rezultatele cercetării au fost prezentate în cadrul unei mese rotunde, organizate în 4 martie a.c. în parteneriat cu Centrul pentru politicile egalității de șanse (CPES) – Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București, și Planul de egalitate de gen, la care au participat reprezentanți ai mediului academic, ai unor instituții publice centrale, organizații ale societății civile din România și internaționale, paciente, studente, reprezentanți ai ambasadelor, activiști pentru drepturile omului și jurnaliști.

Potrivit cercetării, în România, din 176 de unități medicale publice care figurează cu secții de obstetrică-ginecologie, doar 7 unități furnizează ori avort medicamentos, ori chirurgical în acord cu recomandările din ghidurile medicale, prospectele farmaceutice și legislația națională iar, din 783 de unități medicale private (clinici și spitale), doar 3 unități oferă ambele tipuri de servicii de întrerupere a sarcinii conform ghidurilor, prospectului și legislației naționale. Nicio unitate publică nu oferă ambele tipuri de avort.

În România, limita maximă legală pentru avort chirurgical este de 14 săptămâni, iar pentru avort medicamentos recomandările din ghidurile medicale, coroborate cu cele din prospectele farmaceutice prevăd limita de 9 săptămâni.

Situația din unitățile medicale publice

• 111 din 176 de unități publice (63,06%) au răspuns că nu oferă acest serviciul medical de avort;
• 7 unități (4%) au declarat că furnizează ori avort medicamentos până la 9 săptămâni, ori avort chirurgical până la 14 săptămâni, conform ghidurilor, prospectelor și legislației;
• 26 de unități (14,77%) furnizează servicii de întrerupere a sarcinii până la limite mai mici decât cele prevăzute în recomandările din ghidurile medicale, prospecte farmaceutice și legislația națională;
• 32 de unități (18,18%) nu au răspuns la telefon.

Situația la nivel național (sistem public și privat)

• 552 din 959 de unități medicale publice și private (57,55%) au răspuns că nu fac întreruperi de sarcină;
• 66 de unități (6,88%) furnizează ori avort medicamentos până la 9 săptămâni, ori avort chirurgical până la 14 săptămâni, ori ambele tipuri;
• 142 de unități medicale (14,8%) furnizează serviciul medical de avort la cerere, dar până la vârste mici de sarcină (5 – 7 săptămâni pentru avort medicamentos sau 7 – 10 săptămâni pentru avort chirurgical), cu nerespectarea prevederilor prospectelor, ghidurilor, nu oferă informații la telefon despre termenul până la care furnizează avort medicamentos sau avort chirurgical sau au răspuns agresiv la telefon;
• 52 de unități medicale (5,42%) furnizează acces la avort medicamentos până la 8 săptămâni de sarcină sau chirurgical până la 13 săptămâni de sarcină;
• 147 de unități medicale (15,32%) nu au răspuns la telefon sau telefonul nu a fost funcțional.

Cercetarea AMI mai arată că, în majoritatea cazurilor, pacientele nu sunt redirecționate: 90% dintre spitale și clinici au declarat că nu trimit în altă parte femeile care solicită întreruperea sarcinii la cerere, deși această obligație este prevăzută expres în Codul Deontologic al medicilor (art. 34). Dintre cei care au declarat că trimit pacientele către alte unități medicale, peste jumătate au oferit informații despre căi de referire către clinici și spitale unde acest serviciu nu este, de fapt, disponibil.

Cercetarea cuprinde și o serie de bariere cu care se confruntă pacientele, printre care cea legată de costuri. Prețul unui avort medicamentos poate ajunge până la 1.800 de lei, iar cel al unui avort chirurgical până la 4.800 de lei, avortul la cerere și avortul terapeutic fiind servicii medicale furnizate cu plată, atât în sistemul public, cât și în cel privat.

Singurele proceduri acoperite de sistemul național de asigurări medicale sunt avorturile în desfășurare și îngrijirile pentru iminența de avort. În raport se arată că, inclusiv în cazul în care o victimă a agresiunii sexuale are nevoie de servicii medicale de întrerupere a sarcinii, acestea vor fi furnizate contra cost.

sursa foto: Feminism Romania/Facebook