Haine de ”firmă” și pantofi Mike, Adibas sau Puna confiscate de polițiști în Satu Mare
Brandurile internaționale au fost întotdeauna o sursă de inspirație, atât pentru micii antreprenori, care și-au dezvoltat afaceri pe succes, pe baza modelului “împrumutat”, cât și pentru “afaceriștii” mai putin cinstiți, care au creat produse identice. Câți dintre voi n-ați văzut, măcar o dată, “vestiții” pantofi Mike (în loc de Nike), Adibas (Adidas), Puna (Puma).
Concret, la data de 13 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat și desfășurat o acțiune în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor și contravențiilor din domeniul mărcilor și indicațiilor geografice, conform Legii nr. 84/1998, pe raza municipiului Satu Mare.
Cu această ocazie au fost verificate două societăți comerciale din municipiul Satu Mare unde au identificat mai multe articole de îmbrăcăminte purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, prin care se poate crea un prejudiciu titularului mărcii.
Astfel a fost aplicată o sancțiune contravențională și au fost înregistrate două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Totodată polițiștii au ridicat în vederea confiscării 122 de articole de îmbrăcăminte, în valoare de aproximativ 61.000 de lei.