Guvernul PNL: Cine sunt miniștrii propuși de premierul desemnat Ludovic Orban
Premierul desemnat Ludovic Orban a prezentat joi, 24 octombrie, liberalii care urmează să facă parte din viitorul Guvern, care va avea 16 ministere.
- Vicepremier – Raluca Turcan
- Ministerul Finanțelor Publice – Florin Cîţu
- Ministerul Afacerilor Interne – Ion Marcel Vela
- Ministerul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu
- Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu
- Ministerul Lucărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Ion Ștefan
- Ministerul Apărării – Nicolae Ionel Ciucă
- Ministerul Sănătății – Victor Costache
- Ministerul Educației și Cercetării – Monica Cristina Anisie
- Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Virgil Popescu
- Ministerul Muncii – Violeta Alexandru
- Ministerul Mediului – Costel Alexe
- Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor – Lucian Bode
- Ministerul Agriculturii – Adrian Oros
- Ministerul Fondurilor Europene – Ioan Marcel Boloș
- Ministerul Culturii – Bogdan Gheorghiu
- Ministerul Tineretului și Sportului – Ionuț Stroe
Cine sunt și ce recomandări au persoanele nominalizate să facă parte din Guvernul PNL?
Vicepremier Raluca Turcan:
Raluca Turcan va avea în coordonare Fondurile Europene, Dezvoltarea, Educația, Sănătatea, Munca, Tineret și Sport și Justiție.
Lider al grupului Parlamentar PNL din Camera Deputaților, președinte PNL Sibiu și prim-vicepreședinte PNL. S-a remarcat de-a lungul anilor ca un om politic activ, responsabil și foarte implicat. Proiectele promovate de deputatul Raluca Turcan au urmărit:
– Reducerea abandonului școlar prin măsuri pro-active precum ”Școală după școală”, alimentație diversificată în școli, transportul elevilor și profesorilor.
– Întărirea învățământului profesional-dual, buna calificare a profesorilor;
– Diminuarea inflației prin eliminare supra-accizei la carburanți, a supra-impozitării contractelor de muncă part-time;
– Reducerea birocrației pentru sprijinirea mediului de afaceri;
– Apărarea independenței justiției și a siguranței cetățeanului;
– Asigurarea dreptului de vot pentru românii din afara țării.
La Sibiu a sprijinit atragerea de fonduri pentru construcţia de grădiniţe, pentru reabilitarea şi dotarea şcolilor şi liceelor, a spitalului județean, s-a implicat în campanii de ajutorare şi donare de fonduri pentru persoane aflate în risc social.
Ministerul Finanțelor Publice – Florin Cîţu
Absolvent al Grinnell College din SUA, masterand în economie în cadrul Iowa State University (2002) și doctorand al Iowa State University. Profesionist în economie – finanțe datorită experienței vaste pe care a obținut-o ca economist în cadrul Băncii Naţionale a Noii Zeelande (2001-2003) şi în cadrul Băncii Europene de Investiţii (2003-2005). În România, a fost economist şef (2006-2007) la ING Bank, șef al departamentului pieţe financiare (2007-2011). În 2016 a fost ales senator pe listele PNL. În prezent este liderul senatorilor PNL, membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital (din 1 februarie 2018) şi al Comisiei pentru afaceri europene (24 septembrie 2018).
Ministerul Afacerilor Interne – Ion Marcel Vela
Senatorul liberal a fost președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, de la Senat, în perioada februarie – septembrie 2018. Din acestă postură a convocat audieri și a solicitat, de nenumărate ori, ca dosarul violențelor de la protestul Diasporei din București să fie desecretizat. A fost ales de trei ori primar al municipiului Caransebeș, din 2004 până în 2016. De asemenea, a primit titlul de „Luptător cu rol determinant in Revoluţia din Decembrie 1989” din partea preşedintelui României Klaus Iohannis.
Ministerul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu
Diplomat de carieră, ministrul Afacerilor Externe în perioada 24 noiembrie 2014 şi 17 noiembrie 2015 și consilier prezidențial pentru politică externă la data de 6 mai 2016. Bogdan Aurescu a fost coordonatorul echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina privind delimitarea maritimă în Marea Neagră, verdictul fiind unul favorabil. 9700 km² de platou continental și zonă economică exclusivă au revenit României, adică 79,34% din zona aflată în dispută.
În perioada 2010-2011 a fost negociator-şef pentru România al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă şi al Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA.
Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu
Avocat și doctor în drept, ministru al Justiției în perioada 2008 și 2012. Cătălin Predoiu a coordonat redactarea noului Cod Penal și a noului Cod de Procedură Penală. Prin noua legislație penală au fost înăsprite pedepsele pentru mai multe infracțiuni. De altfel, codurile întocmite de Cătălin Predoiu ca ministru al Justiției au fost atacate, în ultimii trei ani de zile, de PSD, social-democrații votând mai multe modificări menite să şubrezească legislaţia penală şi să îi salveze pe infractori. Totodată, Cătălin Predoiu a redactat actul normativ pe baza căruia Agenția Națională de Integritate și-a repornit activitatea, după ce vechea lege fusese declarată neconstituțională.
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Ion Ștefan
Deputatul liberal de Vrancea a decis să intre în politică după ce a coordonat o afacere privată de succes, cu profit de milioane de euro. A absolvit Institutul de Marină Civilă (IMC) – Inginer Electromecanic, iar la Camera Deputaților activează în Comisiile pentru industrii şi servicii și Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Ion Ștefan este cel care a inițiat proiectul de lege care prevede că angajaţii din mediul privat vor putea primi al 13-lea şi al 14-lea salariu. Este o soluție europeană de participare a angajaților la profitul companiilor, iar acest profit să fie o compensație pentru munca depusă. Proiectul, care se află în dezbatere parlamentară, le va da posibilitatea salariaţilor din mediul privat să primească aceste beneficii, 20% din cheltuielile salariale urmând să fie deduse din impozitul pe profit.
Ministerul Apărării – Nicolae Ionel Ciucă
Militar de carieră, șef al Statului Major al Armatei, care a participat la numeroase misiuni militare în afara țării, precum Irak, Afganistan sau Bosnia. Între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie, cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afganistan (2002-2003) și Antica Babilonia, Irak (2004). La finalul anului 2018, ministrul Apărării Gabriel Leș (PSD) a încercat să-l schimbe din funcția de șef al Statului Major, dar președintele Klaus Iohannis a decis să îi prelungească mandatul. Situația a fost dezbătută de instanță, care a dat câștig de cauză Administrației Prezidențiale.
Ministerul Sănătății – Victor Costache
Renumit chirurg cardiovascular, absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi, cu rezidențiat făcut în Franța. Victor Costache a practicat chirurgia cardiacă la Institutul Inimii din Quebec, la spitalele universitare din Grenoble şi Toulouse şi a fost coordonatorul serviciului public din Annecy. În prezent conduce Secţia de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică a Spitalului European Polisano din Sibiu.
De asemenea, de numele lui Victor Costache sunt legate primele intervenţii pe cord deschis realizate la Sibiu, înființarea unui centru de excelență în Chirurgia Cardiacă Minim Invazivă, singurul din Transilvania, dar şi nenumărate operaţii efectuate în premieră mondială, europeană sau naţională:
▪️ prima operaţie la nivel mondial de înlocuire a valvei mitrale prin abord minim invaziv cu tehnologia de sutură automată
▪️ primul caz din Europa de înlocuire endoscopică a valvei aortice cu tehnologia de sutură automată
▪️ prima plastie mitrală endoscopică realizată cu ajutorul dispozitivului de ultimă generație Memo 4D, din Europa de Est
Ministerul Educației și Cercetării – Monica Cristina Anisie
Este expert ȋn domeniul educaţiei naţionale şi profesor de Limba și literatura română la una dintre cele mai bune instituţii de ȋnvăţământ din ţară, Colegiul Naţional de Informatică ”Tudor Vianu” din București. A fost inspector general adjunct la Inspectoratul Şcolar Bucureşti (2009-2011), secretar general adjunct la Ministerul Educaţiei (2011-2012), consilier ȋn cadrul Administraţiei Prezidenţiale (2012-2014), Director Direcția Inspecție Școlară ȋn Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (2014-2016), secretar de stat ȋn guvernul tehnocrat (2016 – 2017) şi apoi din nou consilier ȋn cadrul Administratiei Prezidentiale. Monica Anisie este i coordonatorul Comisiei de Educație pentru Învățământ Preuniversitar a PNL şi organizează, periodic, dezbateri pe tema educației în cadrul proiectului “România Educată” iniţiat de președintele Klaus Iohannis.
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Virgil Popescu
Doctor în științe economice, conferențiar universitar la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor și vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților. Are diplomă de inginer obținută la Facultatea de Automatică din București. A fost secretar de stat la ministerul Economiei în perioada noiembrie 2013-februarie 2014 și în perioada 2007-2008 secretar de stat la Departamentul pentru Dialog Social din cadrul Guvernului.
Ca vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților a reușit să modifice o serie de legi pentru a ajuta administrațiile locale să realizeze, mai ușor, extinderea rețelei de gaz metan. Printre acestea se numără legea 167/2018 de modificare a legii Energiei electrice și a gazelor naturale care permite concesionarea către administrațiile locale a distribuției de gaze naturale către populație.
Ministerul Muncii – Violeta Alexandru
Una dintre cele mai cunoscute activiste din societatea civilă. Fost director executiv al Asociației Pro Democrația, fondator și director al Institutului pentru Politici Publice. În 2015 a făcut pasul în politică și a devenit membru al guvernului tehnocrat, deținând portofoliul de Ministru pentru Consultare Publică și Dialog Civic.
Violeta Alexandru s-a remarcat prin transparentizarea activității Guvernului şi lobby-ul constant pentru implementarea principiilor bunei guvernări. La începutul mandatului de ministru, informațiile publice erau comunicate în proporție de 25% ȋn plan local și 40% ȋn plan central, iar spre finalul mandatului rata comunicării crescuse la 90%. În 2017, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal devenind consilierul pentru “bună guvernare” al președintelui Ludovic Orban. Anul acesta, a devenit președinte al PNL București, lansând un amplu program de reformare a filialei şi deschidere faţă de cetăţeni şi societatea civilă din Bucureşti.
Ministerul Mediului – Costel Alexe
Cel mai tânăr ministru al cabinetului Ludovic Orban este vicepreşedinte al Comisiei de Mediu din Camera Deputaţilor. A absolvit Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Facultatea de Geografie. A fost membru fondator al Ligii Studenţilor la Geografie şi primul preşedinte ales al Ligii Studenţilor la Geografie. Costel Alexe este doctor ȋn climatologie şi un ecologist convins. Şi-a propus ca obiective principale stoparea defrişărilor ilegale, iniţierea celui mai amplu proiect de reȋmpădurire a României şi consolidarea colaborării dintre instituţiile subordonate Ministerului Mediului şi societatea Civilă.
Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor – Lucian Bode
Deputatul liberal este președintele Comisiei pentru transporturi şi infrastructură de la Camera Deputaților. A fost ministru al Economiei în Guvernul Ungureanu și a absolvit Universitatea din Oradea, Facultatea de Electrotehnică și Informatică, specializarea inginer electromecanic. Are și un masterat în “Managementul Securității în Societatea Contemporană”, la Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. De asemenea, Lucian Bode a făcut parte din Comisiile parlamentare de ancheta privind activitatea SC Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA în perioada 2007-2018 și cea privind activitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.
Ministerul Agriculturii – Adrian Oros
Deputatul liberal este vicepreședinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, doctor în ştiinţe medicale – domeniul medicină veterinară, prorector al Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca şi vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România.
Ministerul Fondurilor Europene – Ioan Marcel Boloș
Este profesor universitar doctor la catedra de Finanţe Contabilitate de la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii, din Oradea, și director al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cea mai performantă agenţie regională din ţară ȋn materie de absorbţie a fondurilor europene, cu peste 4 miliarde de euro absorbiţi ȋn ultimii ani.
În trecut, Marcel Boloş a mai fost secretar de stat ȋn Ministerul Transporturilor ȋn perioada guvernului tehnocrat şi director ȋn Primăria Oradea, unde a ȋnfiinţat Direcţia care scrie şi coordonează proiectele europene ale municipiului. În prezent, Oradea este cel mai performant oraş din ţară ȋn materie de absorbţie a fondurilor europene, cu peste 610 milioane de euro atraşi ȋn 10 ani.
Ministerul Culturii – Bogdan Gheorghiu
Deputatul liberal a absolvit Facultatea de Arte- Actorie și licența susținut-o la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași – Facultatea de Actorie. Ulterior a devenit jurnalist și a realizat mai multe emisiuni la radio și televiziuni locale. Din 2016 a fost ales deputat pe listele PNL și este membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaților.
Ministerul Tineretului și Sportului – Ionuț Stroe
Deputatul liberal a fost, în perioada 2007 – 2009, directorul Direcţiei de Programe Recreative şi Divertisment pentru Tineret, la Autoritatea Naţională pentru Tineret. Are diplomă de Inginer Diplomat IT&C, la Universitatea din Craiova – Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică, Secţia Calculatoare – Limba Engleză, și diplomă de master în Finanţe şi administrarea afacerilor, la Universitatea din Craiova – Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. A fost ales deputat de Dolj în trei mandate legislative consecutive, 2008-2012, 2012-2016 și 2016-prezent, a fost vicelider în Grupul parlamentar al PNL și liderul Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE).
Material comandat de Partidul Național Liberal, COD AEP mandatar financiar 31190005