Guvernul a făcut dreptate! Proprietarii expropriați la centura Sătmarului își primesc banii în sfârșit
Proiectul centurii ocolitoare a municipiului Satu Mare este în atenția Guvernului: au fost alocate fonduri suplimentare pentru exproprieri. Guvernul Ciolacu a aprobat ieri suplimentarea pe anul 2024 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1115/2021 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”, cu suma totală de 24 de milioane lei, care se alocă de bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu Legea nr. 421/2023 a bugetului de stat pe anul 2024.
Deși centura este deja finalizată și funcțională, pentru încheierea completă a proiectului, Guvernul României alocă fonduri suplimentare destinate despăgubirilor proprietarilor afectați de traseul acestei lucrări de utilitate publică. Suma aprobată se utilizează în scopul acordării justelor despăgubiri, asigurând astfel respectarea drepturilor proprietarilor de terenuri din zonă.
Centura ocolitoare a municipiului Satu Mare a fost un proiect de infrastructură crucial pentru decongestionarea traficului din oraș și îmbunătățirea conectivității rutiere. Finalizarea exproprierilor necesare asigură încheierea în totalitate a acestui proiect de interes național, având un impact pozitiv asupra economiei locale și calității vieții cetățenilor.
”În calitate de președinte al Organizației Județene PSD Satu Mare, am susținut în permanență demersurile pentru sprijinirea proprietarilor imobilelor ce fac parte din coridorul de expropriere. Decizia Guvernului, sub conducerea premierului Marcel Ciolacu de a aloca fonduri suplimentare pentru exproprieri, este un pas esențial pentru a încheia în mod corect și legal acest proces. Centura ocolitoare este deja funcțională și aduce numeroase beneficii, iar acum ne asigurăm că toate aspectele legale sunt rezolvate pentru binele comunității”, a declarat Mircea Govor, președinte PSD Satu Mare.