GTA de Satu Mare. Un puștan (17 ani) drogat, urmărit de Poliție pe șoselele din Satu Mare
La doar 17 ani, un puștan din municipiul Satu Mare a condus o mașină fără permis, sub influența drogurilor, apoi a fugit cu mașina având polițiștii pe urmele sale. Nu a oprit la somații, a abandonat mașina și s-a ascuns. SĂPTĂMÂNA ACEASTA i-a venit și nota de plată. Magistrații Judecătoriei Satu Mare l-au condamnat la ”măsura educativă unică a internării într-un centru educativ, pe o durată de 1 an şi 6 luni”.
Conform informațiilor PresaSM, totul a început la data de 15.01.2024, în jurul orei 03.40, atunci când un tânăr, în vârstă de 17 ani, aflat sub influența drogurilor, a condus autoturismul marca BMW prin municipiul Satu Mare, evident fără a poseda permis de conducere.
Puștanul s-a lăsat convins cu greu de polițiști să spună ce a făcut. Într-un final a relatat că s-a întâlnit cu un prieten de-al său în Cartierul Micro 14. Acesta i-a dat cheia autoturismului marca BMW pentru a conduce. La un moment dat veneau dinspre Piața Someș, iar pe sensul opus au văzut o mașină de poliție. Întrucât circula cu viteză, mașina de poliție a oprit și s-a întors după ei.
Însă nu a oprit, continuându-și deplasarea. A virat la stânga spre Podul Decebal, și acolo în parcare s-au oprit, au coborât și au fugit în cimitir. Din cimitir a fugit pe Bulevardul Cloșca, de unde a luat un taxi și a mers la Piața Mare, unde s-a întâlnit cu o fată, a intrat la ea acasă, unde a stat până dimineață. În jurul orei 05.00 a plecat acasă, pe Aleea Mureșului, unde a fost depistat de organele de poliție.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ