Grădina Romei, închisă timp de o săptămână. Vor avea loc lucrări de toaletare a arborilor
Grădina Romei va fi închisă pe toată durata săptămânii viitoare, de luni până vineri. Autoritățile precizează că au luat această decizie pentru ca vizitatorii să nu fie puși în pericol de lucrările de toaletare a arborilor.
„Stimați sătmăreni, în perioada 1- 5 martie se vor efectua lucrări de toaletare a arborilor din parcul Grădina Romei, în vederea eliminării ramurilor care ar putea pune în pericol vizitatorii parcului. Lucrările se desfășoară în urma realizării unei expertize de către o firmă de specialitate, fiind autorizate de Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare. Pentru a evita orice pericol de accidentare, parcul va fi închis. Lucrarea va fi executată sub strica supraveghere a inginerului responsabil din partea executantului”, se arată în anunțul Primăriei Satu Mare.
Astfel de acțiuni au mai avut loc și pe parcursul săptămânilor în trecute, atât în marile cartiere ale municipiului, cât și pe principalele artere de circulație din oraș.
Autoritățile au anunțat și faptul că mai mulți copaci au fost eliminați după ce specialiștii au constatat că aceștia se pot prăbuși pe trotuare și carosabil.
au făcut o muncă de c…. în tot Satu Mare
View Comment