GHINION, nu glumă! A mutat mașina câțiva metri și s-a ales cu dosar penal
Conform informațiilor PresaSM, bărbatul le-a spus polițiștilor că în timp ce s-a aflat la domiciliul său din comuna Odoreu a consumat aproximativ 100 mililitri de palincă, cu ocazia mesei, după ce a revenit de la serviciu. În jurul orei 22:00-23:00 a hotărât să meargă până la fiica sa, care locuiește în aceeași localitate, dar la două străzi distanță, pentru a o vedea. A precizat că s-a deplasat pe jos deoarece mașina pe care o folosea era la fiica sa acasă. Motivul: pentru că una dintre nepoate a avut ceva probleme de sănătate și a lăsat autoturismul acolo pentru a putea fi folosit în caz că este nevoie să o ducă urgent la spital.
După ce a ajuns la fiica lui a mai consumat împreună cu ginerele aproximativ 100 mililitri de pălincă. În jurul orei 23:50 a dorit să plece la domiciliu, dar fiica acestuia l-a rugat să mute mașina, deoarece bloca intrarea vecinului ei, lucru pe care l-a acceptat. Acesta s-a urcat la volan și a efectuat o manevră de mers înapoi și o repoziționare pe podul de acces comun în curtea fiicei sale și a vecinului ei.
După ce a coborât din autoturism, a făcut câțiva pași și a văzut mașina poliției care a oprit lângă el. Imediat i-au solicitat documentele, dar le-a declarat că nu le are asupra sa și ulterior l-au rugat să se supună unei testări cu aparatul etilotest, lucru pe care l-a acceptat. Acesta a mai menționat că regretă cele întâmplate și recunoaște faptul că a fost o greșeală din partea lui să facă și acea manevră de repoziționare a mașinii. Totodată, a dorit să sublinieze faptul că în decurs de 31 de ani de când deține permis de conducere nu a avut abateri la regimul rutier privind consumul de alcool.
În apărarea sa a depus o înregistrare video pentru a fi stabilite condiţiile în care acesta a condus autoturismul său. Supus testării cu aparatul etilotest a rezultat că șoferul a avut o îmbibație alcoolică de 1,58 g/l alcool pur în sânge la prima probă biologică şi 1,41 g/l alcool pur în sânge la a doua probă biologică.