Gheața dă bătăi de cap sătmărenilor. Accidente de muncă soldate cu picioare rupte
Polițiștii sătmăreni verifică două accidente de muncă petrecute în cursul zilei de ieri. O persoană și-a rupt piciorul, iar o alta și-a luxat glezna, în urma unor alunecări petrecute în timpul programului de lucru.
Ieri, 20 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat, de 52 de ani, din localitatea Vetiș, în timp ce se afla la serviciu, a alunecat pe trotuarul din curtea societății unde își desfășoară activitatea, și s-a accidentat, fracturându-și piciorul.
Persoana în cauză a fost transportată la spital, pentru a primi îngrijirile medicale necesare.
Tot ieri, 20 ianuarie a.c., polițiștii sătmăreni au fost sesizați cu privire la faptul că, o femeie, de 44 de ani, din Satu Mare, în timpul orelor de serviciu, a călcat strâmb, luxându-și glezna.
Femeii i s-au acordat îngrijirile medicale necesare.
Verificările în ambele cauze continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.