GELOZIE. Un sătmărean și-a bătut soția în vacanță, la mare. Femeia a luat copiii și a fugit
Orbit de gelozie, un sătmărean și-ar fi bătut soția chiar în timp ce se aflau în vacanță, pe litoralul Mării Negre. La câteva zile după ce au ajuns acasă, femeia și-a luat cele trei fete și a fugit de acasă, anunțând Poliția și Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Conform informațiilor PresaSM, un episod violent s-a consumat în data de 4 spre 5 august 2022. Bărbatul, femeia și copiii acestora se aflau pe litoralul Mării Negre, în vacanță, moment în care soțul a bătut-o. De la mare au pornit spre casă vineri dimineaţă și au ajuns luni.
Când au ajuns acasă pârâtul a continuat cu ameninţări verbale, respectiv că o omoară, îi rupe mâinile, picioarele, îi bagă telefonul de gât. I-a interzis să-i sune pe părinţii ei sau pe orice altă persoană căreia să-i spună ce se întâmplă.
Motiv pentru care femeia a luat copiii în data de 11 august 2022 şi au plecat într-o locație secretă, după ce în prealabil a formulat plângere la poliţie. Minora cea mare are 14 ani, cea mijlocie are 12 ani, iar cea mică are 1 an şi trei luni. De la acea dată nu s-a mai întâlnit cu agresorul, care a plecat la muncă în străinătate. Între timp, femeia se pregătește să divorțeze.
Magistrații Judecătoriei Satu Mare au emis un ordin de protecţie în favoarea victimei pe timp de 2 luni.
FOTO: Arhivă