Gașcă de minori rromi a bătut și tâlhărit un sătmărean. Căutați în tot județul
O întreagă comună a intrat în alertă după ce trei minori de etnie rromă (cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani) sunt acuzați că ar fi intrat peste un bărbat (în vârstă de circa 60 de ani) pe care l-au bătut și tâlhărit.
Potrivit informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat în cursul zilei de duminică după-masă, în satul Resighea, comuna Pișcolt, atunci când se presupune că cei trei minori ar fi intrat în casa bărbatului, iar după ce l-au bătut foarte grav, s-au pus să îl tâlhărească. Potrivit localnicilor, cei trei au găsit doar o sută de lei.
Victima a fost preluată de către un echipaj medical de prim-ajutor și dusă la spital, rănite victimei fiind destul de serioase. Localnicii au declarat pentru PresaSM că cei trei suspecți ar fi dispărut imediat după agresarea bărbatului.
Conform acelorași surse, polițiștii din localitate au desfășurat ample acțiuni de verificare în cartierul de rromi din comuna Pișcolt, acolo unde se presupune că s-ar fi ascuns cei trei suspecți. Localnicii susțin că cel puțin doi dintre minori s-ar ascunde la rudele lor din zona comune Halmeu.
Din câte se pare, polițiștii sunt pe urmele suspecților, fiind o chestiune de timp până vor fi prinși, susțin surse locale pentru PresaSM.