Gabriel Leș, reacție în cazul bărbatului mort în urma imobilizării. Sancționează abuzurile comise de autorități
Fostul ministru al Apărării, Gabriel Leș, a reacționat în cazul bărbatul de 63 de ani decedat după ce a fost imobilizat de polițiști. Ministrul vorbește, într-o postare pe Facebook, despre lipsa empatiei, dar și despre modul în care ar trebui să acționeze autoriățile în interacțiunea lor cu cetățenii, care și așa au fost foarte afectați de efectele pandemiei.
Gabriel Leș, fostul ministru al Apărării, a reacționat în cazul de la Pitești, unde un bărbat de 63 de ani a murit asfixiat după ce a fost imobilizat de oamenii legii. Într-o postare pe Facebook, fosul ministru atrage, din nou, atenția asupra lipsei de empatie din societatea în care trăim.
„Moartea românului din Pitești pricinuită de imobilizarea brutală a poliției relevă, pe fond, aceeași problemă pe care am semnalat-o în repetate rânduri pe parcursul acestei pandemii: lipsa de empatie față de semenii noștri”, scrie fostul ministru al Apărării pe pagina sa de Facebook.
Fostul senator subliniază și că cetățenii sunt extrem de afectați de efectele pandemiei, iar autoritățile trebuie să acționeze cu rigoare și înțelepciune.
„Oamenii se descurcă tot mai greu, această epidemie îngreunând poverile pe care fiecare le aveam de dus. Toți suntem cu nervii întinși la maximum, iar autorităților nu le cerem clemență, ci să-și facă datoria cu rigoare, înțelepciune și să nu comită abuzuri! Cerem prea mult?!”, a mai precizat fostul ministru.
Vineri, 16 aprilie, un bărbat de 63 de ani din Piteşti a decedat după ce a fost imobilizat cu violenţă de poliţişt. Acesta petrecuse multe ore pe o terasă de la Autogara Sud Piteşti, unde venise din seara precedentă, dar nu a vrut să plece atunci când acolo a izbucnit un incendiu. După mai multe refuzuri, cetățeanul a fost trântit la pământ de un poliţist, în timp ce un altul i-a pus piciorul pe spate. Potrivit autopsiei, piteșteanul de 63 de ani a decedat ca urmare a asfixiei mecanice. Pe lângă traumatismele cervicale și toracice, care au dus la asfixiere, medicii au găsit și traumatisme cerebrale, care au putut fi produse prin cădere şi lovire.
ma intreb la ce se gindeste persoana care a chemat politia acolo
View Comment