Gabriel Leș, atac la Olanda: „A mers prea departe”. Blochează intrarea în Schengen
Ministrul Apărării anunță că olandezii de la Damen vor face recurs după pierderea în instanță a procesului legat de licitația pentru corvetele multifuncționale. Leș acuză „un adevărat război juridic de uzură”, care periclitează interesele de securitate nu doar ale țării, ci și ale Alianței. În plus, Olanda continuă să blocheze, din motive economice, spune ministrul, intrarea României în Schengen.
Ministrul Apărării, Gabriel Leș, într-o postare pe Facebook anunță faptul că Damen va intenta recurs după ce a pierdut în instanță procesul legat de acordarea contractului pentru corvetele multifuncționale. Procesul de înzestrare a Armatei, spune Leș, se lovește de un adevărat „război juridic de uzură”, prin care sunt periclitate interesele strategice de securitate.
„Deși, decizia la nivel politic a fost asumată, iar alocările bugetare au fost asigurate deplin, avem de-a face cu un adevărat război juridic de uzură, prin care entități străine blochează efectiv interesele strategice de securitate ale României. Companiei olandeze Damen i-a fost respinsă ieri, la instanța de fond, contestația prin care se încearcă blocarea atribuirii contractului de realizare a corvetelor multifuncționale. Demersurile de tergiversare nu se opresc însă aici, compania anunțând deja că va înainta recurs”, scrie ministrul pe pagina sa de socializare.
Leș spune că nu va accepta astfel de poziții ale unor companii care au alte interese, mai ales în contextul în care Olanda blochează intrarea României în spațiul Schengen.
„Putem înțelege că sumele puse în joc de statul român sunt extrem de atractive pentru companii, însă găsesc inacceptabil ca interesele de securitate ale României, și ale Alianței deopotrivă, să fie sacrificate în goana după profit ale unor companii mânate de interese obscure. Este deja un fapt cunoscut că Olanda blochează intrarea României în Schengen pentru a nu-și periclita afacerile în portul Rotterdam, însă prin obstrucționarea programului de dezvoltare și modernizare a forțelor navale române îi spunem că a mers prea departe”, atenționează Gabriel Leș, ministrul Apărării Naționale.